Lovitura pe care o dă Dan Petrescu la CFR Cluj! El e fotbalistul străin pentru titlu pe care îl aduce Neluțu Varga

Lovitura pe care o dă Dan Petrescu la CFR Cluj! El e fotbalistul străin pentru titlu pe care îl aduce Neluțu Varga
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj dă lovitură după lovitură pe piața transferurilor, iar ProSport a aflat cine e următorul fotbalist care va ajunge în Gruia.

Din informațiile noastre, după sosirea lui Dan Petrescu, CFR Cluj se va baza și pe Nana Boateng, în tentativa de a depăși grupele Conference League.

„Bursucul” a semnat un nou contract cu CFR Cluj, la aproximativ nouă luni de la despărțirea de echipa alături de care a cucerit trei titluri de campion al României.

CFR Cluj, transfer de titlu! Campioana României îl aduce pe Nana Boateng

În cursul zilei de marți, reprezentanții clubului CFR Cluj l-au prezentat oficial pe Dan Petrescu prin intermediul rețelelor sociale și i-au urat „bun venit”, iar ardelenii dau acum lovitură după lovitură pe piața transferurilor.

În vârstă de 27 de ani, Nana Boateng vine de la KuPS, care tocmai a fost eliminată de Union Berlin, în play-off-ul Europa League.

„Mai suntem în discuții cu un jucător, nu e de la noi din campionat. E mijlocaș, jucător de culoare”, a spus Bogdan Mara, confirmând transferul prezentat de ProSport.

În conducerea campioanei României s-a întors și Bogdan Mara, acesta fiind în relații foarte bune cu Dan Petrescu. Mara a fost prima persoană cerută de antrenor și își va împărți treburile executive cu Marius Bilașco. Acesta este singurul „supraviețuitor” din vechea conducere a ardelenilor.

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ei sunt câștigătorii Power Couple, sezonul 2! Cine pleacă acasă cu marele premiu
Ei sunt câștigătorii Power Couple, sezonul 2! Cine pleacă acasă cu marele premiu
Anunț uriaș în Spania! Încă o echipă de top îl vrea pe Andrei Rațiu
Anunț uriaș în Spania! Încă o echipă de top îl vrea pe Andrei Rațiu
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran,…
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Mihai Rotaru i-a dat acordul lui Laurenţiu Reghecampf! Anamaria Prodan a reacţionat după ce antrenorul a fost trimis pe bancă:
Mihai Rotaru i-a dat acordul lui Laurenţiu Reghecampf! Anamaria Prodan a reacţionat după ce antrenorul a fost trimis pe bancă:…
Cum arată și cu ce se ocupă acum Adina Asăvoaiei, cunoscută drept ”păpușa de la Glina”, la 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat enorm de mult, în ultimii ani
Cum arată și cu ce se ocupă acum Adina Asăvoaiei, cunoscută drept ”păpușa de la Glina”, la 18 ani. Este…
Reghecampf a dat lovitura, iar Anamaria Prodan, devastată,  are o reacţie dură: Să plătească!
Reghecampf a dat lovitura, iar Anamaria Prodan, devastată, are o reacţie dură: Să plătească!
BANCUL ZILEI. Alinuța: - Dacă o să fiu o fată cuminte când o să fiu mare, o să am și eu un soț?
BANCUL ZILEI. Alinuța: - Dacă o să fiu o fată cuminte când o să fiu mare, o să am și…
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de…
Puțini ȘTIU răspunsul: Unde se termină Marele Zid Chinezesc?
Puțini ȘTIU răspunsul: Unde se termină Marele Zid Chinezesc?
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce avere are şi nu a stat pe gânduri: Unui tânăr îi trebuie cam 5.000 de lei pe lună ca să trăiască bine
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce avere are şi nu a stat pe gânduri: Unui tânăr îi…
BREAKING | Cauza morții fotbalistului Luca Manolache. Ce a cedat în corpul lui
BREAKING | Cauza morții fotbalistului Luca Manolache. Ce a cedat în corpul lui
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
×