Florin Tănase este marea absență pe care o are FCSB pentru derby-ul cu CFR Cluj. Marele meci din Gruia va fi LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.
Dorit de Marseille pe fondul evoluțiilor bune din acest sezon, căpitanul roș-albaștrilor nu a putut fi recuperat după ce a ieșit accidentat în meciul câștigat de FCSB cu UTA, scor 3-0.
De altfel, Tănase nici n-a făcut deplasarea la Cluj-Napoca și ar putea să rateze și meciul de la Craiova, programat pe 18 decembrie. Revenit la echipa națională a României, Tănase traversa o perioadă foarte bună, din moment ce a marcat zece goluri în acest sezon, oferind și trei assist-uri. Totuși, internaționalul român a avut probleme medicale în meciul cu UTA (3-0) și a fost schimbat după doar o jumătate de oră.
Florin Tănase nu s-a antrenat deloc în această săptămână, pentru că au persistat durerile la cel mai mic efort, scrie Fanatik.
În vârstă de 25 de ani, Tănase pare pregătit să facă pasul cel mai important din carieră: fotbalistul născut la Găești a ajuns la FCSB în vara anului 2016, de la Viitorul, în schimbul a 1,8 milioane de euro. Mijlocașul e dorit și de Marseille, iar Giovanni Becali a explicat care e marele ghinion al lui Tănase, într-o perioadă tulbure pentru toată lumea.
„Tănase a devenit un pion important la FCSB. Are și o vârstă potrivită pentru a pleca în străinătate. Problema este acest virus care ne împiedică să aducem scouteri. Cu toate relațiile noastre, cu toate cunoștințele, e greu dacă un scouter nu vine să urmărească. Tănase e propus peste tot, în SUA, în Rusia, în Turcia, dar e această pandemie care nu lasă scouterii să vină. Ca să plece, trebuie să fie urmărit”, spunea Giovanni Becali, la Pro X.
„Tănase a devenit un pion important la FCSB. Are și o vârstă potrivită pentru a pleca în străinătate. Problema este acest virus care ne împiedică să aducem scouteri. Cu toate relațiile noastre, cu toate cunoștințele, e greu dacă un scouter nu vine să urmărească.
Tănase e propus peste tot, în SUA, în Rusia, în Turcia, dar e această pandemie care nu lasă scouterii să vină. Ca să plece, trebuie să fie urmărit”, spunea Giovanni Becali, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER