Lovitură pentru Universitatea Craiova: Alex Mitriţă ratează meciul cu „U” Cluj. Ivaylo Petev are însă şi veşti bune
Universitatea Craiova a încheiat seria negativă de cinci meciuri fără victorie o dată cu succesul cu 3-1 din deplasare cu Sepsi OSK, pentru olteni marcând Markovic, Koljic şi Creţu. Penalty-ul transformat de bosniacul Elvir Koljic a fost obţinut de Alexandru Mitriţă, care a fost ţinut în suprafaţa de pedeapsă, iar Istvan Kovacs a dictat lovitură de la 11 metri după ce a fost chemat la VAR.
Mitriţă este suspendat pentru meciul cu Universitatea Cluj
Golgheterul oltenilor, Alex Miriţă, a încasat şi un cartonaş galben în duelul de la Sf. Gheorghe, după ce l-a lovit în săritură cu cotul pe Denis Ciobotariu, iar pentru Mitriţă este al patrulea avertisment în acest campionat, aşa că va absenta în partida de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, programată vineri, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
În acest sezon, Alexandru Mitriţă a acumulat 8 goluri, 7 pase de gol şi a obţinut trei lovituri de pedeapsă în cele 26 de partide disputate în campionat şi în Cupa României.
Screciu şi Ivan sunt refăcuţi şi pot juca vineri
Mitriţă a purtat banderola de căpitan în meciul de la Sf. Gheorghe, în lipsa lui Nicuşor Bancu, suspendat pentru duelul cu Sepsi. Bancu, substituit de Mihai Căpăţână în meciul cu covăsnenii, va reveni pe teren în runda următoare. La fel ar putea face şi Vladimir Screciu şi Andrei Ivan, care sunt refăcuţi după accidentări. Screciu a suferit o ruptură musculară în ultimul meci din 2023, cu UTA, iar Andrei Ivan a avut o contuzie puternică în partida de acum două săptămâni, cu Farul, prima din 2024.