Probleme tot mai mari în Liga 1, atât în play-off, unde Craiova și CFR luptă pentru titlu, cât și în play-out, unde Dinamo este în mare pericol să retrogradeze.
Justin Ștefan a lămurit lucrurile în privința dinamoviștilor, însă a vorbit și despre problemele de la Craiova, acolo unde au apărut două noi cazuri de COVID-19.
„Am vorbit mai devreme cu domnul Costeșin, mi-a confirmat cele două cazuri pozitive, plus încă un test neconcludent, care trebuie repetat. E un viciu de procedură medicală, așa cum a fost și la Viitorul. Mâine cred că vor fi testați 17 jucători de la Craiova”, a dezvăluit Justin Ștefan, la Digi Sport.
Dinamo speră să evite retrogradarea și campionatul să fie înghețat, o decizie urmând să se ia peste o săptămână.
„Potrivit dispozițiilor legale, Dinamo nu poate fi programată, pentru că există o anchetă epidemiologică. Vom avea o întâlnire cu reprezentanții televiziunilor, pe 30 iulie vom discuta toate scenariile într-o Adunare Generală. Nu cred că o sancțiune prin care echipele să piardă la masa verde nu este oportună. Noi n-am primit o cerere oficială din partea celor de la Dinamo. Bălănescu nu mi-a spus de întreruperea playout-ului. Multe echipe au teste negative din play-out, mai sunt Iași, Sepsi și Viitorul. O să încercăm să facem testare în fiecare săptămână”, a completat oficialul LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER