LPF, răspuns pentru Dan Petrescu după ce antrenorul a criticat sistemul competițional din Liga 1. „Nu e vorba doar de munca jucătorilor!”
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, i-a răspuns lui Dan Petrescu (54 de ani) după ce antrenorul a criticat sistemul competițional.
Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de faptul că punctele adunate de echipa sa în sezonul regulat al Ligii 1 au fost înjumătățite în momentul în care a început play-off-ul, iar diferența dintre CFR Cluj și FCSB a rămas de doar 7 puncte.
Totodată, „Bursucul” a dezvăluit că și jucătorii străini de la CFR Cluj au rămas șocați când au văzut că au mai puține puncte în clasament după finalul sezonului regulat.
LPF, răspuns pentru Dan Petrescu după ce antrenorul a criticat sistemul competițional din Liga 1
Justin Ștefan a ținut să îi răspundă lui Dan Petrescu și a explicat de ce Liga Profesionistă de Fotbal și FRF au optat pentru sistemul cu play-off și play-out.
„Din câte vedem cu toții, pare că problemele de la Clinceni sau Mediaș și-au găsit o rezolvare. Campionatul pare tot mai interesant, play-off-ul are miză, mai ales prin împărțirea punctelor. Tot am văzut acea discuție.
Principalul obiectiv pe care o are o Ligă îl reprezintă echilibrul concurențial, nu este vorba doar de munca jucătorilor.
Adică să nu știi de la începutul campionatului cine urmează să-l câștige, cine va merge în cupele europene sau cine va fi învingător la începutul meciului”, a declarat Justin Ștefan la Pro X.
„În momentul de față nu avem alte informații. Cred că putem să ducem la capăt campionatul cu toate echipele, dar se poate întâmpla orice. Dar noi facem tot ce ține de noi să terminăm cu toate cele 16 echipe”, a spus secretarul general al LPF.
După finalul sezonului regulat din Liga 1, CFR Cluj a rămas cu 38 de puncte în clasament, în timp ce FCSB a avut 31. După prima etapă din play-off-ul Ligii 1 campioana României a ajuns la 41 de puncte, în timp ce formația antrenată de Toni Petrea la 34.