Sahtior a învins astăzi pe Dinamo Kiev cu 1-0 și este foarte aproape de a cuceri un nou titlu de campioană.
Cornel Dinu spune că nu a urmărit derby-ul din campionatul Ucrainei, declarând în stilul caracteristic, că nu știe să umble cu telecomanda player-ului și l-a ‘înțeapat’ din nou pe Mircea Lucescu, eternul sau rival.
„Dacă mi se dădea 1 milion de euro pe săptămâna, tot nu mă duceam în Ucraina. Cum să mă duc eu acolo, când tatăl meu a fost rănit la Cotul Donului de o Katiușa?”, a declarat Cornel Dinu la Telesport, în cadrul emisiunii „Băieții de la 7”.
Dinu nu s-a abținut să nu facă haz de pățania prin care a trecut Universitatea Craiova, al cărei autocar a fost oprit de poliția nemțeană.
„Ce echipă de pe lumea asta își pune pe autocar numele Oltenia Force One? În România se poate întâmpla orice. Ca la noi, la nimeni! Avem un umor dus la grotesc!”, a adăugat administratorul delegat al lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER