Mircea Lucescu nici nu vrea să audă de un posibil transfer al lui Mutu de la Fiorentina. „Briliantul” și-a aflat, luni, decizia în „cazul sibutramina” – 9 luni de suspendare – și tehnicianul Șahtiorului este convins că acesta poate reveni la cel mai înalt nivel.
Pentru a reuși acest lucru, internaționalul român are nevoie de o metamorfoză, ca cea pe care a suferit-o după „scandalul cocaina”; tehnicianul român crede că o renaștere a lui Mutu e posibilă numai la Florența, club care l-a susținut întotdeauna și căruia îi este dator, după ce a fost depistat pozitiv, în ianuarie.
„Fiorentina are nevoie de Mutu. Atunci când el și-a arătat calitățile, și-a dovedit valoarea. Sper că va avea curajul și forța să revină. Cred că vrea să revină să joace cu toate costurile, pentru că e ceea ce știe să facă cel mai bine. Numai că trebuie să își schimbe complet atitudinea, deoarece Fiorentina l-a ajutat întotdeauna. Trebuie să rămână la Florența, deoarece numai Fiorentina îl poate ajuta”, a declarat tehnicianul echipei din Donețk, pentru Lady Radio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER