Lucian Sânmărtean l-a tras la răspundere pe Victor Pițurcă, după ce fostul selecționer l-a „ignorat” la echipa națională în urmă cu mai mulți ani.
„Magicianul” a povestit că, în perioada în care a evoluat sub comanda antrenorului în Arabia Saudită, la Al Ittihad, a purtat o discuție cu „Piți”, în cadrul căreia a cerut explicații pentru lipsa jocurilor oferite sub „tricolor”.
Pițurcă i-a oferit un răspuns ferm și diplomat lui Sânmărtean, care a acceptat motivul prezentat de către fostul selecționer al naționalei.
O discuție similară a avut loc între fostul mijlocaș și Răzvan Lucescu, cel care nu l-a convocat niciodată la o acțiune a primei reprezentative.
„Am reușit cu domnul Pițurcă să lucrăm împreună în Arabia și ne-am dezvoltat o relație deosebită. Stând așa la o discuție, i-am zis: ‘Nea Piți, te rog frumos, spune, mă, omule și mie ce s-a întâmplat patru ani de zile?’. A zis: „Uite, am avut jucători în formă, n-am simțit că mă poți ajuta. Uite că te-am adus când am simțit că ești pregătit pentru echipa națională!’.
A fost un răspuns atât de diplomatic și frumos încât l-am acceptat fără niciun fel de problemă. N-aș fi fost pregătit din punct de vedere al citirii jocului.
Discutând și cu domnul Răzvan Lucescu după, cam același discurs. Vreau să-i mulțumesc pentru că a fost foarte drept în discursul dânsului. Mi-a plăcut, și-a asumat. A zis: ‘Îmi pare rău că nu te-am luat, n-am simțit că poți să mă ajuți”, a spus Sânmărtean.
„Cum a fost povestea cu echipa națională? A fost vorba de o neînțelegere, de fapt. Domnul Pițurcă m-a convocat pentru un joc, am jucat vreo 30 de minute, m-am accidentat la gambă, m-a schimbat, iar la final de săptămână, la Vaslui, domnul Porumboiu a zis: ‘Pe mine nu mă interesează, mie trebuie să îmi intri și într-un picior. Pentru mine nu contează, nu ești accidentat’.
Domnul Porumboiu m-a forțat să intru. Am intrat, am stat pe teren, pentru că nici nu puteam să alerg. Atunci, domnul Pițurcă văzându-mă că intru la joc, a crezut că m-am dat lovit la națională, că e vorba de o trădare. A fost un moment destul de delicat pentru mine. Pentru că eram pus între două entități, una a naționalei, cealaltă a clubului care mă plătește. Am încercat să-i împac și pe unii și pe alții și nu mi-a ieșit nici cu unii, nici cu alții. Nu am ajutat nici clubul, și mi-am făcut și rău în relația cu echipa națională”, a spus Sânmărtean, în 2019, conform sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER