Lupescu pleacă la UEFA,** după finala de la București!

„Kaiserul” are în plan să plece din federație, dar nu imediat,
ci după ultimul act al Europa League, de anul viitor.

Ionuț Lupescu mai are aproape o lună de concediu. Din sursele
ProSport, nu va părăsi imediat federația, rămânând să pregătească
finala Europa League de la anul.

Ionuț Lupescu mai are concediu până pe 20 iulie. Conform
apropiaților săi, planul său este acela de a rămâne la federație
încă un an. Miza o reprezintă organizarea finalei Europa League din
2012. „Ionuț consideră că a muncit mult în federație, iar
finala aia, ca și multe altele, reprezintă meritul său. Vrea să
rămână până atunci, ca să nu își asume altcineva
meritele!
„, explică unul dintre prietenii lui
Lupescu.

Are
ofertă de la UEFA!

Astfel, „Kaiserul” va rămâne în funcția care îi va fi distribuită
de Mircea Sandu, alta decât cea de până acum, dar va avea în
atribuții un singur obiectiv, reprezentat de finala pe care
Național Arena o va găzdui peste un an. Apoi, destinația cea mai
probabilă a „Kaiserului” va fi administrația UEFA, de unde se aude
că a primit deja o ofertă.

Publicat: 27 06. 2011, 03:00
Actualizat: 27 06. 2011, 03:00