Luptă grea la șefia AMFB: „Tomiță” susține că a primit amenințări anonime pe telefon! Primul obiectiv: „Vreau să schimb mentalitatea oamenilor”

Ion Toma (48 de ani), directorul Liceului Mircea Eliade și șeful Centrului de Copii și Juniori al clubului Steaua, candidează la președinția Asociației Municipale de Fotbal București pentru postul rămas vacant după arestarea lui Vasile Avram. După anunțarea candidaturii, „Tomiță” a primit în fiecare noapte amenințări anonime pe telefonul mobil.

Domnule Toma, de ce candidați la șefia AMFB?
Mi-am zis că, după 23 de ani de activitate la nivelul juniorilor, pot să fac ceva pentru toate cluburile de juniori din București, și nu numai pentru acestea.

Concret, ce vreți să faceți la AMFB?
Dacă voi fi ales, vreau în primul rând o perfecționare continuă a membrilor comisiilor permanente, prin participarea lor la training-uri de specializare. Oamenii care sunt angajați permanent în aceste comisii trebuie să fie la curent cu ce se întâmplă la nivel organizatoric în fotbalul de la nivel înalt, dar și cu noua tehnologie.

Am înțeles că sunt probleme în București cu terenurile de joc, de antrenament…
Păi de la Revoluție până acum s-au desființat 42 de terenuri de fotbal în București. Cred că putem rezolva această problemă a terenurilor de joc printr-o colaborare cu primăriile de sector. Sperăm să mișcăm cumva autoritățile locale în acest sens. Vom avea întâlniri și cu Ministerul Educației, pentru că vrem să intrăm în școlile și în liceele din București, măcar pentru competițiile de minifotbal. Sper să semnăm un protocol cu Ministerul și să folosim aceste terenuri.

Veți renunța la funcția de la Steaua, bănuiesc, dacă veți fi ales președinte la AMFB…
Nu pot să am trei job-uri și să le fac pe toate foarte bine. Mă voi gândi foarte bine la ce voi renunța.

Care ar fi marile probleme la AMFB?
Încrederea pe care o prezintă instituția și organizarea unor competiții de valoare. În subsidiar, aș vrea să micșorăm timpul de stat la coadă pentru eliberarea unei adeverințe sau a unei legitimații.

Lumea e nemulțumită că organizarea la AMFB a rămas ca pe timpul comuniștilor…
Păi despre asta vorbeam. Vom încerca să schimbăm de la organizarea de turnee până la metodele de comunicare cu membrii Asociației. Nu trebuie să ne văităm de ce s-a întâmplat până acum, toți suntem răspunzători. Nu au greșit doar Vasile Avram și cei din conducerea AMFB. Adunarea generală a votat tot ce s-a întâmplat până acum, cluburile afiliate au votat președintele.

Din ce ați discutat cu membrii afiliați, vor aceștia o schimbare?
În mod cert, da. Va fi o schimbare de mentalitate.

Am înțeles că sunt probleme la nivel de arbitraj, de delegări…
Ca și în fotbalul mare, și la noi sunt astfel de probleme, cu delegări de arbitri, cu arbitraje mai slabe, dar nici antrenorii nu au avut o atitudine corespunzătoare. Trebuie îmbunătățit întregul sistem competițional.

Se vorbește în lumea fotbalului că se dau către cluburi cadouri, chiar bani, din partea contracandidaților dumneavoastră…
Fiecare își face această campanie cum dorește. Eu sunt antrenor de juniori și merg doar pe experiența și pe încrederea căpătate în acești 23 de ani de muncă la acest nivel.

Pe cine aveți în echipă?
Oamenii care m-au ajutat în luarea deciziei: David Petrișor, Cornel Fecioru și Jean Dragne.

Care ar fi principalele voastre obiective?
Schimbarea mentalității și câștigarea încrederii membrilor în ceea ce privește comisiile AMFB.

Ce le promiteți membrilor Asociației?
Că voi fi prietenul tuturor și că ușa va fi în permanență deschisă la AMFB. Nu le promit schimbări radicale, nu cred că are cineva o baghetă magică pentru rezolvarea rapidă a problemelor. Avem nevoie de implicarea tuturor pentru formarea unui grup decizional, care să se întâlnească des și care să facă propuneri benefice către Adunarea Generală.

E adevărat că ați primit amenințări în aceste zile?
Mai sunt și persoane cărora nu le sunt simpatic și care mai sună noaptea, mai sună dimineața…

Un program bine pus la punct
Programul de campanie al lui Ion Toma este unul de candidat la președinția FRF: arată bine, conține 6 puncte, începe cu obiectivul profesional și continuă cu un curriculum vitae. „Tomiță” ne spune apoi de ce candidează, ne prezintă viziunea sa managerială, obiectivele sale principale, strategia și concluziile.

La Strategie, pe lângă sectorul de seniori și juniori, sunt incluse și fotbalul în sală, fotbalul feminin, arbitrajul, dezvoltarea tehnică, medicina sportivă și asigurarea sustenabilității financiare.

Cei patru candidați la șefia AMFB (alegerile vor avea loc joi, 28 ianuarie, de la ora 17.00):

  1. Marian Lumînare
  2. Ion Toma
  3. Marian Rusu
  4. Viorel Sandu
Publicat: 26 01. 2016, 22:23
Actualizat: 26 01. 2016, 22:24