„‘Lupul alfa’ Pintilii râdea de un puișor care încerca să motiveze echipa”. Enache, ironizat după ce a îmbrăcat cămașa de lider: „Cum era dacă noi îl puneam pe Claudiu Răducanu să ne motiveze cu un eseu din Nichita Stănescu?”

Vivi Răchită, fost fotbalist în Ghencea în diferite perioade, s-a amuzat copios pe seama faptului că Gabi Enache a fost cel care a motivat echipa FCSB-ului înaintea startului partidei cu Astra (0-2). Prin comparație, fostul fundaș spune că este ca și cum, în perioadele sale din tricoul „roș-albastru”, Claudiu Răducanu ar fi fost cel care ar fi ținut discursul motivațional.

După discursul pe care l-a ținut fotbaliștilor înaintea startului meciului de pe „Marin Anastasovici”, Enache a greșit decisiv la ambele goluri încasate de FCSB. El a fost cel care a comis faultul la penalty-ul transformat de Alexandru Ioniță și cel pe care Butean l-a întors pe toate părțile înainte să-i paseze lui Abang, care a marcat pentru 2-0.

Cunoscut pentru ironiile sale, Răchită l-a comparat pe fundașul FCSB-ului cu fostul atacant, Claudiu Răducanu, preferatul lui Victor Pițurcă.

„Am văzut că s-au strâns băieții la mijlocul terenului și lupul alfa Pintilii râdea de un puișor care încerca să motiveze echipa pentru a câștiga contra Astrei. Zicea ceva de genul că „nu e nimic întâmplător în viață că purtăm acest tricou”. Eu îi spun că este întâmplător că mulți dintre acei băieți care erau la mijlocul terenului poartă acel tricou și se cred fotbaliști.

Cum era dacă ne gândeam noi, în perioada în care eram, să îl punem pe Claudiu Răducanu să ne motiveze înainte de meci cu un eseu despre Nichita Stănescu? Era caterincă, așa cum spun jucătorii, și dacă ne uităm la Pintilii cum râde, chiar caterincă a fost!”, a spus Răchită, conform site-ului sport.ro.

Vivi Răchiă a jucat în Ghencea între anii 1996-98 și 2002-04. FCSB a pierdut cu 2-0 meciul jucat contra Astrei, în etapa a 19-a din Liga 1.

 

Publicat: 27 11. 2017, 17:37
Actualizat: 27 11. 2017, 21:54