Fostul patron al lui FC Național agreează ideea unui sprijin de la Gică Popescu și atacă „grupul mafiot de la FRF”
Constantin Iacov (foto) se află acum prin țară, în campania pentru alegerile care vor avea loc pe 25 ianuarie.
Fostul patron de la FC Național acuză vehement actuala conducere a federației pentru schimbarea datei alegerilor. „A fost o mare golănie, făcută de grupul mafiot de la FRF. Se comportă exact ca șefii unui CAP de pe vremuri”, spune Iacov, care nu-l consideră deloc pe Mircea Sandu de neînvins. „Să nu se mai creadă așa puternic, nu există mituri. Și de Geoană spuneau toți că e de neînvins și ați văzut ce s-a întâmplat”, continuă Iacov.
El a comentat și ipoteza vehiculată în ultimele zile, de a fi sprijinit de către Gică Popescu, în eventualitatea în care „Baciul” anunță astăzi că nu va candida. „Aș fi onorat să fiu susținut de către un membru al «Generației de Aur». Mi-ar fi de ajuns chiar și o susținere morală”, mai spune Iacov. „Am luat pulsul prin țară, și în trei săptămâni voi avea suficienți susținători. Lumea nu e proastă ca să nu realizeze ce se întâmplă acum la FRF”, încheie Iacov.
„Eu iau 180, Popescu 100”
„Nașu” și-a făcut calculul: nu are cum să piardă fotoliul de președinte, dacă votul oamenilor din fotbalul românesc va respecta preveziunile sale. Mircea Sandu a declarat ieri pentru Mediafax că singura problemă la scrutin va ține de numele principalului său contracandidat: „Dacă va fi Gică Popescu, probabil la vot eu voi avea un scor de 180, iar el 100. Dacă am alți contracandidați, unii nu obțin nimic, alții poate 10-12 voturi. Nu se va ajunge la renumărarea voturilor. Deși durează doar 40-60 de minute numărarea voturilor”. Mircea Sandu a adăugat că în momentul de față are un salariu de 4.000 de euro pe lună ca președinte al FRF. „Nu se poate face comparație cu un parlamentar, pentru că parlamentarul ia salariul din banii noștri. Dar pe câți dintre parlamentari îi vedem că muncesc, câți au inițiative în Parlament și așa mai departe?”, a explicat președintele federației.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER