„M-au stors, m-au distrus! Nu am bani!” Mititelu anunță revenirea după 6 ani „de coșmar” și a numit deja antrenor: „Acum caută jucători”. VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Adrian Mititelu este încrezător că va câștiga procesul demarat după dezafilierea Universității Craiova, din 2011. In prima instanță, Tribunalul Bucuești i-a condamnat pe Dumitru Dragomir și Mircea Sandu la câte 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, iar FRF și LPF au fost obligate să plătească despăgubiri de 220 de milioane de euro. Curtea de Apel ar fi trebuit să anunțe astăzi decizia finală în acest caz, dar a amânat pronunțarea pentru 15 iunie.
Deși nu vrea să facă speculații asupra deznodământului, Adrian Mititelu a precizat în direct la ProSport LIVE că aproape sigur va reveni în lumea fotbalului din această vară și spune că tehnicianul Nicolo Napoli este pregătit să preia conducerea tehnică a echipei.
„Aici e o chestiune care e mult mai dureroasă decât pare la prima vedere. Eu și familia mea am suferit foarte mult. Sunt lucruri jenante, pe care, poate, într-o zi, o să le spun într-o carte. Acest mod de eliminare a echipei a creat o frustrare uriașă. Acești ani pierduți nu mai pot fi recuperați. Traumele acestea vor avea efect asupra mea tot restul vieții. Deocamdată, ei sunt nevinovați, până la sentință. Preocuparea mea numărul unu este revenirea echipei în fotbal.
Gigi Becali are multe carențe din punct de vedere juridic, dar intră pe un tărâm pe care nu îl stăpânește. Chestiile astea eu de acum trei ani le-am luat în calcul. Noi suntem înaintea lor cu doi, trei ani ca documentare.
Nu am bani, de unde să mai am bani, când pe mine m-au stors, m-au distrus. Aceste fapte sunt doar o parte din ce mi-au făcut mie. Ulterior, mi-au făcut și altceva, care fac obiectul alt dosar, toate lucrurile pe care le-au făcut cu Olguța Vasilescu, evacuarea de pe stadion. Mai urmează alte dosare, la care eu sunt convins că vor fi trimiși în judecată.
Ă‚ia se autoprezintă că sunt Universitatea, că au patru titluri, că au jucat cu Bordeaux, dar ei sunt CS U Craiova.
Dumneavoastră credeți că mai rămâne CS U în fotbal? Să fim serioși. Dacă a fost un abuz asupra Universității Craiova, cum să mai rămână CS U în fotbal? Prima chestie a Federației va fi să scoată CS U din campionat sau din oraș. Ei ne-au furat o parte din suporteri. E dosar pe rol și vor fi trimiși în judecată și ei.
Părerea mea, dacă se dă sentința asta luna asta, eu vă spun că anul ăsta vom intra în Liga a 2-a. Napoli va fi antrenor. Păi, ne-am împăcat, ce să facem, asta e. E în Italia, caută jucători, dar așteaptă și el decizia. Noi avem nevoie să fim finanțați de Federație„, a declarat Adrian Mititelu la ProSport LIVE.