„Măcar Șumudică era simpatic, Petrescu nu-mi place deloc!”. „Bursucul”, pus la zid de conducerea FCSB: „Felul în care se manifestă…”

Dan Petrescu își atrage din ce în ce mai multe antipatii prin comportamentul său din timpul meciurilor și după partide. „Bursucul” este criticat de către Hemulth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, care nu s-a implicat până acum în conflictul deschis dintre cele două tabere, FCSB și CFR. Eroul de la Sevilla spune că nu-l place deloc pe antrenorul Petrescu.

Duckadam l-a comparat pe Dan Petrescu, cu Marius Șumudică, dar spune că măcar fostul antrenor al Astrei era simpatic când făcea declarațiile anti-FCSB. Declarații acide, acuze și plângeri la comisiile FRF, este rețeta „războiului” celor mai puternice echipe din Liga 1 în acest sezon.

„Dan Petrescu a fost un fotbalist fantastic. Atât pentru echipele de club, cât și pentru națională, dar din păcate, mie ca antrenor nu-mi place. Felul în care se manifestă. Șumudică măcar era simpatic pe lângă Dan Petrescu. Măcar știa să le dreagă după meci, cu o glumă. El rămâne același tip serios și tot timpul pare că este furat. Era bine merci în campionatul regulat, când au fost avantajați, acum când s-a întors roata și arbitrii care au avantajat CFR-ul, cum a fost și Hațegan, și acum au dat o decizie controversată și dintr-o dată s-a inflamat”, a declarat Duckadam, la DigiSport.

FCSB și CFR Cluj vor juca duminică, 29 aprilie, de la ora 20:45, pe Arena Națională, „finala campionatului”. Cele două echipe sunt despărțite de două puncte, vicecampioana conducând clasamentului, iar echipa din Gruia se află pe poziția secundă.
 

Publicat: 26 04. 2018, 20:33
Actualizat: 26 04. 2018, 20:34