„Lansez un apel public tuturor celor care au cunoștință de fapte de corupție, solicitându-le, mai ales dacă există dovezi în sprijinul respectivelor afirmații, să se adreseze neîntârziat instanțelor sportive și organelor judiciare, furnizând toate dovezile pe care le dețin. Procedând astfel, nu ar face altceva decât să sprijine procesul de însănătoșire a climatului din fotbalul nostru, redându-i imaginea, credibilitatea și perspectivele”.
Asta cerea Mircea Sandu acum 6 luni, în septembrie 2011. Dincolo de limbajul cooperatist, discursul îndemna la acțiune. Era doctorul Mircea, președinte de federație, membru important al UEFA și, mai presus de orice, un om serios, pus pe fapte.
Joia trecută, un fotbalist a rupt tăcerea. Fost jucător în Liga 1 la Farul și Astra, Ștefan Ciobanu a recunoscut că a jucat în meciuri trucate. Dintr-o dată, doctorul Mircea, președintele care cerea însănătoșirea fotbalului, a devenit un om obișnuit, pur și simplu nea Sandu: „Hai, dom’le, lăsați‑mă-n pace! Ă‚la e fotbalist? Dacă era un om incoruptibil, iar eu cred că e corupt, spunea imediat! Ă‚la e fotbalist? Cojocaru, cum îl cheamă? Ciobanu! A dat și el 3 goluri, a jucat pe la paiș’pe echipe. Nu e problema mea, e problema comisiilor. Dacă ele se sesizează, bine, dacă nu, iarăși bine”.
E dedublarea de care suferă omul de fotbal Mircea Sandu de 20 de ani. Cere acțiune și, când i se oferă prilejul de a acționa, devine un observator pasiv, legat de mâini și de picioare. „Sunt convins că și în România există persoane din fotbal care se ocupă cu pariurile, dar problema asta nu e de atribuțiile mele. Îmi dau și eu cu părerea ca orice cetățean normal”. În atenția cetățeanului simplu nea Sandu: „coruptul” Ștefan Ciobanu este fotbalist legitimat la Federația Română de Fotbal. Dacă nu e fotbalist, înseamnă că nici federația condusă de doctorul Mircea nu e de fotbal.
Am jucat în meciuri trucate. Sunt lucruri penibile pe care îți este foarte greu să le faci. Dar dacă nu le faci, unde te duci? Nu ai unde. Peste tot e la fel. Așa e obișnuit fotbalistul român, să stea în genunchi pentru câțiva bănuți Ștefan Ciobanu, fost atacant Farul
8 zile au trecut de la interviul lui Ciobanu. Nimeni de la FRF nu l-a contactat
60% din toate biletele de pariuri jucate în România conțin meciuri din campionatul intern. Procentul a crescut de trei ori în ultimii cinci ani
20 de milioane de euro este suma estimativă pariata lunar în România. 10 milioane reprezintă pariurile cu bilete propriu-zise, iar celelalte 10 sunt banii pariați online
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER