„Mamma mia, Harlem!” FCSB impresionează din nou în cupele europene și învinge Lazio, grație lui Gnohere. Vlad a fost în zi mare, Ștefan Radu a rămas pe bancă. Se anunță un retur pe viață și pe moarte

Meciului anului, examenul maturității, un moment perfect pentru FCSB să mai vândă jucători în Vest… Acest joc a fost numit în multe feluri. Cert este că ori ne vom aduce aminte de el ca fiind unul important din istoria recentă a fotbalului nostru, ori ne vom consola cu ideea că am căzut de pe un cal alb. Stadionul nu e plin, mai încăpeau lejer 10.000 de suflete, dar chiar și așa, FCSB are în spate un public numeros. Vicecampioana are nevoie cu certitudine de un „12” în formă maximă în fața „Vulturilor”. Neamțul Aytekin a fluierat startul la ora exactă.

Ambele formații au plecat la drum cu frâna de mâna trasă. Gazdele au greșit numeroase pase la mijlocul terenului, dar nici italienii n-au fost mai cu capul pe umeri. Căpitanul Dusan Basta a bărbierit câteva baloane, spre mirarea multora. Norocul îi putea surâde FCSB-ului în primul sfert de oră, când Strakosha a scăpat mingea la 16 metri, după ce s-a ciocnit cu un coechipier. Florin Tănase a urmărit, dar portarul oaspeților s-a redresat și a reținut. Felipe Caicedo i-a dat primele emoții pușiului Vlad. După o combinație cu Murgia, atacantul ecuadorian s-a desprins în marginea careului, de unde a încercat să-i strecoare mingea printre picioare portarului adus de la Craiova. Vlad a rămas pe loc și a reușit să respingă în afara terenului.

FCSB a fost mai periculoasă în prima jumătate de oră, iar efortul vicecampioanei a fost răsplătit cum nu se putea mai bine. Man a recuperat în propria jumătate, a trimis pentru Budescu, care deja avea faza creionată în minte. Internaționalul român l-a lansat pe Gnohere, care a rupt gazonul la plecare. Francezul s-a dus glonț spre poartă și l-a executat pe Strakosha pentru 1-0. Stadionul a erupt, oare revedem filmul meciului cu Chelsea? Lazio a devenit mai periculoasă, doar după ce Gnohere a ratat ținta cu un voleu din afara careului. Vlad pare că e stăpân pe sine azi, după două meciuri în care a lăsat de dorit, cu Gaz Metan și CFR Cluj. Tot stadionul aplaudă intervențiile portarului, care nu s-a lăsat intimidat de vedetele lui Inzaghi. Nani, Savic și Caicedo s-au văzut numai prin prisma ghetelor extrem de fosforescente. Luis Filipe a nimerit transversala în ultimele secunde ale primei părți, după ce a reluat cu capul dintr-o lovitură de colț. FCSB a intrat în avantaj la pauză, grație golului marcat de Gnohere.

Calma, calma, calma

Pintilii a rămas la cabine, fiind avertizat. Mijlocașul era în pericol e suspendare, astfel că va rata returul de pe „Olimpico”. Italienii au început în ofensivă partea secundă, dar vicecampioana a calmat rapid jocul. Inzaghi a forțat cu Immobile și fiul rătăcitor Felipe Anderson, în timp ce Dică a răspuns cu Florinel Coman. A urmat un moment în care Lazio părea în corzi. Mai întâi Romario Benzar a scăpat în lateral, de unde a trimis puternic în centrul careului. Nimeni n-a ajuns la pasa fundașului lateral. Coman a reușit și el un dribling spectaculos în partea opusă a careului, dar pasa pentru Gnohere a fost interceptată. Totul s-a încheiat cu o execuție fantezistă a lui Budescu de la 20 de metri: voleu fără preluare în diagonală. Execuția nu l-a pus în dificultate pe Strakosha. Oaspeții au părut complet debusolați în prima oră de joc. Budescu putea majora avantajul la capătul unui nou contraatac, dar nu și-a calculat pașii în mod corespunzător. Cel mai valoros jucător din Liga 1 l-a depășit în viteză pe Strakosha, dar a ieșit din cadrul porții, după care a încercat să surprindă pasând cu călcâiul. Albanezul din poarta italienilor a reținut, iar FCSB a ratat o ocazie uriașă de 2-0. Vlad a început să tragă de timp, dar și să greșească pase simple, când lumea îi era mai dragă.

În ultimele minute, FCSB a stat la adăpostul golului marcat de Gnohere, în timp ce italienii parcă erau prinși în nisipuri mișcătoare. Vedetele antrenate de Simone Inzaghi au fost ținute la respect de Nedelcu, Pintili, Teixiera și Budescu. Cu cinci minute înainte de final, norocul i-a surâs din nou lui Vlad. Felipe Anderson a trimis în șase metri, s-a creat panică, mingea părea că se scurge în poartă, dar a fost degajată în ultimul moment de pe linia porții. Toți cei prezenți pe Arena Națională au sărit cât au putut de sus în ultimele momente ale jocului. Reușita lui Gnohere nu rezolvă cu nimic calculele calificării, deoarece urmează un retur infernal pe „Olimpico”. Însă putem spune că acest succes reprezintă o victorie de moral pentru fotbalul românesc.

Echipele folosite: 

FCSB: Vladss – R. Benzar, Planic, V. Gămanss, Jr. Morais – Pintliiss (Teixeira 46), Nedelcu – Man, Budescu, Fl. Tănase (F. Coman 58) – Gnohéré (C. Tănase 82)
Rezerve: Stăncioiu, Momcilovic, Ov. Popescu, Enache

Lazio: Strakosha – Bastos, L. Felipess, Cáceresss – Basta, Murgia, Leiva, Milinkovic-Savicss, J. Lukakuss (Lulic 75) – Nani (F. Anderson 56), Caicedo (Immobile 56)
Rezerve: Guerrieri, Patric, Wallace, Ș. Radu

Brigada de arbitri: Deniz Aytekin (central), Eduard Beitinger (A1), Rafael Foltyn (A2), Daniel Siebert (adițional), Benjamin Brand (adițional) și Marco Achmüller (rezervă)

 

Publicat: 16 02. 2018, 00:00
Actualizat: 16 02. 2018, 00:54