CS U Craiova și-a dezamăgit suporterii după ce a pierdut Supercupa chiar în Oltenia, 1-0 cu CFR, dar antrenorul Devis Mangia face apel la ei să nu părăsească echipa, deoarece fotbaliștii noi veniți au nevoie de sprijin moral. Tehnicianul italian spune că mai are nevoie de jucători pentru a se putea bate cu CFR și FCSB la primele poziții.
„Echipa a jucat bine prima repriză, a doua mai puțin bine. E normal să nu putem juca la fel în acest moment. Ei au avut mai mult pentru antenament. Noi avem jucători care au venit acum cinci zile la noi. Au jucătorii pregătiți. Vom vedea în perioada următoare.
Cred că noi avem avut cele mai mari ocazii. Mirko a arătat foarte bine, Alex la fel. Voiam să ne satisafcem suporterii, dar e greu să o facem mereu. Cred că acum e important ca suporterii să înțeleagă că avem nevoie de sprijinul lor. E foarte, foarte, foarte important pentru jucători”, a spus Devis Mangia, după meci, la DigiSport.
Italianul a rămas fără trei dintre cei mai importanți fotbaliști ai săi din sezonul trecut, Gustavo, Băluță și Screciu, și face apel la conducere să aducă înlocuitori: „Nu știu dacă vor mai veni jucători, dar știu că trebuie să completăm lotul. Nu avem toate pozițiile acoperite în acest moment, dar trebuie să lucrez cu jucătorii pe care-i avem”, a mai spus Mangia, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER