Manifestul lui Ștucan: „Fotbaliști care ați jucat cu Lazio, nu trageți în Pulhac! Nu v-a acuzat de blat, a spus doar că l-a durut sufletul. L-a durut la fel ca pe fani, la fel ca pe Tudor Chirilă. Pe voi v-a durut?”

Dacă aș fi patron de tipografie sau un miliardar excentric, aș tipări aceste rânduri și aș lipi foile cu aracet pe pereții vestiarelor tuturor echipelor de fotbal din România. Aș da un titlu mare, „Fotbaliști, nu trageți în Pulhac!, pe care să-l sesize până și vedeta echipei, de obicei preocupat să se plângă colegilor că nu și-a primit banii sau să butoneze ultimul tip de smartphone, cu căștile uriașe, de preferabil Beats by Dre, pe urechi.  

„Nu am declarat că partida cu Lazio a fost blat sau că am simțit că vreunul dintre colegii mei nu și-au apărat corect șansele. Consider că declarația mea a fost scoasă din context și interpretată greșit de unii. Tot ce a urmat nu are legătură cu mine și cu presupusele mele declarații. Nu am spus în niciun moment că am simțit sau că a fost blat acest meci”.

Aceasta este declarația concepută de Cristi Pulhac după o noapte în care n-a prea închis ochii. Aseară, îngrijorat, preocupat, poate chiar speriat, a discutat o oră cu jurnalistul căruia i-a acordat, luni, un interviu și care l-a întrebat la un moment dat dacă există vreun meci în perioada petrecută la Dinamo în care a simțit că lucrurile nu sunt în regulă, că partida e blat.

„Pulhac are dreptate, meciul cu Lazio a fost blat”, a fost mesajul trimis reporterilor ProSport de Vladimir Cohn, fostul acționar de la Dinamo, după ce a citit interviul. „Interviul a fost în regulă, exact ce am discutat, dar acum toată lumea spune că eu am pornit scandalul și că am zis că meciul Dinamo – Lazio a fost blat. Eu n-am zis asta”, spune fostul fundaș stânga, aflat acum în Polonia, la Bydgoszcz. Citiți  AICI interviul pentru a înțelege ce a spus Pulhac.

Două interpretări diferite pentru aceleași propoziții. Acum Pulhac regretă răspunsul dat luni, început cu o secundă de tăcere și cu un

„Meciul acela mi-a produs o mare supărare. A fost o partidă specială, aveam și o primă mare, de 100.000 de euro, mai mare decât contractul. Vă dați seama că m-a marcat”, s-a confesat el aproape de miezul nopții. A fost un moment în care a vrut să-și deschidă sufletul și în care cuvintele lui s-au încărcat de înțelesuri, devenite acum probe – manevrate superficial – pentru acuzarea sa de înaltă trădare. Foștii săi colegi au pus mâna pe satâr pentru a extirpa o boală de suflet.  „Pulhac e un tâmpit, nu știe să vorbească! De ce a spus acum? De ce nu a spus imediat după meci?”, a sărit, la beregată, Vali Năstase, fostul său coleg de apărare în meciul din 28 august 2007.

Fotbaliști din România,

Foști colegi de-ai lui Pulhac,

Nu-l mai sunați și nu-l mai înjurați pe Pulhac. Nu v-a trădat și nu este un șobolan turnător. De ce nu-i sunați și nu-i înjurați pe Cohn, Dinu și Rednic, foștii voștri șefi care au spus clar că meciul a fost blat. Nu vă permiteți, nu? Atunci, înainte de a-i sări la gât lui Pulhac, uitați-vă în oglindă și priviți-vă în ochi! Cel mai important, nu încercați să vă mințiți.

Sunteți mândri de ce vedeți? Fiți sinceri cu voi, ziariștii nu vă pot citi gândurile.

Vedeți cumva un sclav, așa cum susține Bourceanu? Un personaj umil care acceptă să joace neplătit prin noroaiele patriei, cu teama că dacă se accidentează nu are nici măcar o asigurare care să-l hrănească cîteva luni în cazul în care alt sclav neplătit îi distruge tibia și cariera?

Vă apare cumva în fața ochilor o siluetă întunecată, cocoșată de frică, de toate compromisurile pe care i le cere patronul în schimbul primirii salariilor și de remușcări? Vă e greață uneori de fața voastră la gândul că a zâmbit atunci când finanțatorul a venit la voi și v-a spus, șmecherește, că v-a desființat la televizor ca să nu se prindă lumea că e blat?

Spuneți, fotbaliștilor care nu ați câștigat și nu veți câștiga vreodată o cupă europeană, vedeți în oglindă un băiețaș de oraș care trăiește din banii obținuți necinstit din vânzarea propriei meserii?

Vă simțiți mândri când vă suiți în limuzina cumpărată uneori direct de la hoții de mașini? Crește inima în voi când primiți dedicații în cluburile de manele, înconjurați de fetele oportuniste atrase de mirosul banilor din buzunarul vostru? Sunteți fericiți când vă priviți dimineața în oglindă cu ochii încețoșați de alcool?

Vă gândiți vreodată, când vă priviți admirativ corpul modelat de pumnii de vitamine despre care nu știți nimic, la suporterii care mai vin în tribune, sacrificându-și uneori economiile?

Citiți ce a scris acest suporter în noaptea de după meciul cu Lazio. Îl cheamă Tudor Chirilă, are bani să vină la meciuri și un suflet pe care și l-a deschis pentru o clipă după ce v-a văzut pe voi acum 7 ani și jumătate:

„Asta mă doare. Mă doare rău de tot. Pentru că am văzut un stadion incredibil înfășurat în steaguri roș-albe.Pentru că tunetul Nuova Guardia mi-a ridicat părul pe mâini și m-a făcut să aparțin.Mă doare rău de tot, pentru că eu aparțin lui Dinamo. Pentru că Dinamo e parte din copilăria mea de care mă tot leg când mi-e greu. Mă doare pentru că mereu ne poticnim aici.Mă doare pentru cincizeci de mii de vise spulberate în câteva minute când steagurile au căzut pe jos a resemnare și gâturile răgușite a mii de fani s-au strâns a lacrimi.

Mă doare rău de tot pentru că mii de oameni s-au unit și au așteptat această echipă cu masa pusă și lumânările aprinse gata să facă dragoste nu înainte de a deschide cu pocnet și clinchet șampania. Dar șampania nu a pocnit. Cel putin nu în casa noastră. Ma doare pentru toate sufletele roș-albe care vor rătăci cu privirile în gol căutând drumul spre case. Mă doare pentru că e greu să te duci a doua zi la muncă înfrânt și frânt de oboseala fiecărui gol primit.Mă doare umilința pentru că e cel mai impovărător sentiment. Mă dor umerii resemnați ai lui Lobontz care nu a mai avut ce să facă.Meciul ăsta nu are nevoie de vreo cronică. Nu face decât să ne răscolească durerea nouă celor care credem orbește în Dinamo.

Nu vreau să vorbesc despre jucători, scheme tactice, posesie , legătura dintre compartimente sau inspirație pentru că nu mă pricep la fotbal și dincolo de asta mă doare până și durerea lor, a jucătorilor și cred că ea există.Umilința e întotdeauna mai mare decât bucuria victoriei. Mă doare rău ce s-a întâmplat acum o oră, căci acum scriu, la o oră după o seară fără nume. Mă doare tare rău. Și mă doare că mai credem în minuni acum când fotbalul e din ce în ce mai multă muncă și luptă.

Mă doare că mai credem într-un Dumnezeu care ar ține cu superficialitatea. De ce Dumnezezu i-ar iubi pe superficiali în detrimentul celor caresunt profunzi prin muncă? Eu cred că lui Dumnezeu îi place FOTBALUL. Mă doare că nouă nu ne mai place. Și ce mă doare cel mai rău e că ne-am și obișnuit cu asta așa cum suporterii se obișnuiesc cu ideea că nevestele li s-au îngrășat și se refugiază în visele și speranțele unei seri în care echipa lor mult iubită ar putea să bată Lazio Roma…”

Fotbaliști care îl acuzați pe Pulhac pentru că și-a deschis sufletul, mai uitați-vă o dată în oglindă. Pe voi v-a durut ce s-a întâmplat acum 7 ani și jumătate? Dacă răspunsul vostru interior este afirmativ, lăsați-l în pace pe Pulhac. El nu v-a acuzat de blat, a spus doar că l-a durut sufletul. În cazul în care introspecția este negativă, lăsați-vă acum de antrenorat, dacă v-ați apucat deja de meseria asta. N-aveți niciun drept să distrugeți niște copii pe care îi doare să-și vadă favoriții pierzând.