Marcel Popescu a avut iniţiativa ca stadionul „Central” să se numească „Ion Oblemenco”. A pus-o în practică tot un oltean, ministru al Sportului la acea vreme

Managerul general al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, a declarat că el a fost cel care a avut iniţiativa ca stadionul „Central” să-şi schimbe denumirea în „Ion Oblemenco”, imediat după ce „Tunarul” Ştiinţei decedase, în Maroc, în 1996.

Marcel Popescu, conducător al Universităţii şi la acea vreme, a fost ajutat să-şi pună ideea în practică de ministrul sportului de atunci, Alexandru Mironov, şi el oltean la origine.

„Murise Nelu Oblemenco noaptea, iar dimineaţa şi l-am sunat pe ministrul sportului de atunci, Alexandru Mironov, şi i-am propus ca stadionul Central să poarte numele Ion Oblemenco. Mironov a stat puţin şi s-a gândit şi mi-a spus să fac o cerere scrisă către minister. La ora 12 avea acea cerere, iar la ora 3 hotărârea era ieşită deja. A fost un miracol să se întâmple aşa de repede, dar am avut noroc că am avut un craiovean acolo să ia această decizie. Puteţi să-l întrebaţi pe Mironov. Mă mai spun ceva din acea zi. Petre Deselnicu plecase la Mofleni să facă o cruce pentru Nelu, iar când se întoarce se aşează şi plânge. Spunea că a fost cel mai bun pietrar şi când i-a spus că murise Nelu Oblemenco, acel om a căzut din picioare, iar când s-a dezmeticit îi spune că îi dă crucea care şi-o făcuse pentru el însuşi, când i-ar fi venit vremea”, a declarat Marcel Popescu, la Oltenia TV.

Artizanul Stelei 86 ar fi recunoscut Craiova Maxima drept cea mai bună echipă all-time

Marcel Popescu a declarat că legenda Stelei, Ion Alecsandrescu, celebrul jucător şi conducător al clubului militar, ar fi spus, într-o discuţie deschisă, că el considera Craiova Maxima drept cea mai bună echipă care a existat în fotbalul românesc, superioară chiar celei  pe care „Sfinxul” a format-o la Steaua şi care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în 1986.

„Ion Alexandrescu mi-a spus, de faţă cu mai mulţi oameni de fotbal, «Marcele, noi am luat Cupa Campionilor, cel mai prestigios trofeu de club, dar, să fim serioşi, cea mai bună echipă din istoria României a fost Craiova Maxima». El îl consider pe Cornel Stroe determinant pentru formarea Craiovei Maxima, el a construit-o, eu îl consider artizanul performanţei. Nu iau din meritele antrenorilor, dar cine nu şi-ar fi dorit să aibă acei jucători?”, a declarat Marcel Popescu.

Marcel Popescu îl provoacă pe Cornel Dinu: „Să-şi ceară iertare la statuia lui Oblemenco!”

După dezvăluirile recente ale lui Cornel Dinu vis a vis de practicile clubului Dinamo în cupele europene, managerul general al Craiovei, Marcel Popescu, îl provoacă pe „Procuror” să spună adevărul până la capăt şi să dezvăluie şi metodele folosite de Dinamo şi în compatiţia internă. Şi, pentru o ispăşire a păcatelor, Dinu este invitat să depună medalia de campion din 1973 la statuia lui Oblemenco de la stadionul din Bănie, întrucât acel titlu a fost „furat” Craiovei de Dinamo.

„Îl provoc pe Cornel Dinu, a cărui spovedanie are un sâmbure de adevăr, să spună şi cine se ocupa pe intern cu acele practici. Dinu are remuşcări, se poate împăca cu el însuşi numai dacă spune tot adevărul, Dinamo a fost o torţionară a fotbalului românesc. Să se spovedească până la capăt! Să vină la Craiova, la statuia lui Oblemenco, pe care clubul Dinamo l-a blocat să joace la naţională, şi să depună medalia de campion şi să-şi ceară iertare pentru titlul din 73, care i-a fost furat Craiovei. Atunci, CFR Cluj a plecat într-un turneu sud-american, în locul lui Dinamo. Iar când s-a întors, a jucat chiar împotriva lui Dinamo și a pierdut cu 0-5, exact scorul care le trebuia bucureștenilor ca să câștige titlul la golaveraj. Noi pierduserăm la Arad, cu UTA, 0-1” a fost provocarea lui Marcel Popescu.

 

Publicat: 30 04. 2020, 23:41