Marcel Pușcaș dezvăluie de ce a plecat de la U Craiova 1948: „E echipa familiei Mititelu! Cum puteam să fac eu asta? Suntem prea bătrâni ca să ne certăm și să ne mai și împăcăm”
Marcel Pușcaș a ocupat funcția de președinte al U Craiova 1948 din octombrie 2018 până la data de 29 iulie 2020. Contractul era valabil până în 2021, însă în vară patronul Adrian Mititelu și omul care în 2018 a candidat pentru postul de președinte FRF au decis să încheie colaborarea.
Marcel Pușcaș, 60 de ani, fost fotbalist, antrenor, impresar sau conducător de club, a evitat până acum să explice motivele care au dus la ruptura de U Craiova 1948, echipa finanțată de Mititelu, dar zilele trecute, la Sport Total FM, a oferit detalii.
Din câte se pare, Pușcaș nu a fost de acord cu imixtiunea celor din familia Mititelu în deciziile ce țineau de programul echipei ori aspectul tactic.
„Eu cred că am lucrat bine și absolut tot ce mi s-a cerut să fac, am făcut, ce nu mi s-a cerut să fac, într-adevăr, n-am făcut! Discuțiile pot continua, dar aș vrea să mă opresc aici pentru că nu mai avem timp să ne certăm. Suntem prea bătrâni să ne certăm și să ne mai împăcăm…Să rămână așa!”, a declarat Marcel Pușcaș la Sport Total FM.
Marcel Pușcaș: „Să dau oameni afară? Să le spun să vină la program?”
„Eu nu am lucrat niciodată în 30 de ani, de după Revoluție, adică n-am fost angajatul nimănui…de 30 de ani am firmele mele. Nu sunt dispus să dau socoteală vreunui șef. A fost pentru prima dată în viață când am fost salariatul cuiva (n.red. – al lui Adrian Mititelu).
Acest club e al familiei Mititelu, să nu uităm treaba asta. Sigur că nu poți interveni în problemele unei familii. Ce trebuia să fac? Să dau oameni afară? Să le spun să vină la program?”, a mai spus fostul conducător al echipei ce acum evoluează în Liga 2.
CITEȘTE ȘI O nouă înfrângere pentru Adrian Mititelu! OSIM i-a respins dreptul asupra mărcii ”Universitatea Craiova – echipă de fotbal”, care-i aparţine clubului lui Pavel Badea