Marcel Răducanu, fostul mare fotbalist al Stelei, a avut o declarație sinceră în legătură cu faptul că CSA Steaua nu l-a invitat la inaugurarea noului stadion „Steaua”.
Noul stadion a fost inaugurat, miercuri, cu o partidă amicală între CSA Steaua și OFK Belgrad, câștigată de formația bucureșteană cu 6-0.
La inaugurare, au fost invitați mai mulți foști jucători importanți ai Stelei.
Fostul fotbalist și-a exprimat dezamăgirea față de faptul că nu a fost invitat la inaugurarea noii arene, mai ales că, recent, s-a aflat în România, el fiind stabilit în Germania.
„Eu am fost săptămâna trecută la Lucian Sânmărtean, am asistat la un antrenament de la școala lui de fotbal. Am fost în București. Puteau să dea de mine. Am fost și în emisiuni. Aseară am fost puțin trist. Mi-a plăcut atmosfera, dar am fost trist. Am fost mulți fotbaliști și înainte de 1986, puteau să ne cheme și pe noi. Dar acum a trecut, nici nu mă mai interesează. Meciul nu l-am văzut, dar am văzut după… A fost drăguță atmosfera, frumos organizat. Stadionul e superb!
Nu doar eu, nici colegii mei de la meciul din ’74 nu au fost invitați. A fost o scăpare. Am fost invitat și la meciul de inaugurare al Arenei Naționale, dar trebuia să plătesc eu drumul. Dar nu vreau să fac un caz din asta”, a declarat Marcel Răducanu, la Digi Sport.
Marcel Răducanu a vorbit și despre decizia echipei Armatei de a retrage tricoul cu numărul 7: „Chiar nu înțeleg. De ce să îl retragi? Lăcătuș a făcut foarte multe pentru clubul ăsta. E foarte iubit, dar nu înțeleg de ce să retrag numărul. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg acolo”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER