Marele pariu al lui Becali pentru 2018. „Nici nu mă uit la 99 de milioane de euro, nici nu discut!” Jackpotul la care visează omul cu banii de la FCSB în noul an
Gigi Becali nu se dezminte și continuă să-l marketeze pe Florinel Coman (19 ani), pe care este convins că va obține o sumă de bani cu trei zerouri. Omul cu banii de la FCSB își pune bază în fotbalistul venit de la Viitorul, despre care spune că nu-i va da drumul nici pe 99 de milioane de euro.
Florinel Coman s-a operat și a scăpat de problemele pe care le avea cu varicele, iar doctorul care s-a ocupat de intervenția chirurgicală l-a asigurat pe Becali că acesta nu va mai avea niciodată probleme. Mai mult, Becali a dezvăluit și că Florinel Coman l-a ascultat și s-a lăsat de fumat.
„Acum, lumea râde de mine, dar o să vedem cine are dreptate. Florinel Coman este cu o clasă peste Mbappe, ca dribling. Așa văd eu, subiectiv, nebun cum sunt, dar asta văd. Nu are forța lui Mbappe, care este de trei ori mai puternic, dar Coman va lucra și la acest aspect. Eu asta aștept acum, să fie mai bun ca Mbappe, care n-are rafinamentul lui Florinel. Suta de milioane de euro trebuie plătită, nici nu discut pe alți bani. Nici măcar la 99 de milioane de euro!
De ce cred eu așa mult în Coman? Păi, s-a lăsat de fumat, l-am operat, avea varice, a stat șase ore în operație doctorul Brănișteanu, care la final mi-a spus: „Domnul Becali, la revedere, nu va mai avea niciodată nimic!”, a spus Gigi Becali într-un interviu, conform DigiSport.
Florinel Coman are în contractul său cu FCSB o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro. Fotbalistul de bandă, care poate evoluat și ca atacant central, a marcat de 4 ori și a livrat 4 pase decisive în 13 meciuri din toate competițiile la vicecampioana României.