Marian Iancu și-a anunțat revenirea în fotbalul românesc: fostul patron de la Politehnica Timișoara are de gând să bage din nou bani la un club de tradiție.
După ce a încercat să se apropie de conducerea Rapidului și să își găsească un loc în Giulești, însă Dan Șucu a refuzat ideea din start și l-a făcut praf într-un comunicat oficial, ceea ce a dus la un conflict între cei doi, Iancu a găsit o nouă oportunitate.
Impresionat de noul proiect de la Timișoara, condus de fostul portar Costel Pantilimon, Marian Iancu a dezvăluit că are de gând să bage din nou bani la Poli, odată ce infrastructura se va dezvolta și noul stadion Dan Păltinișanu va fi construit.
„Există două locuri unde aş putea fi implicat. Unul e închis (n.r. – Rapid) şi e foarte bine că e închis, că există un Şucu care investeşte şi sper să investească, pentru că de iluzii m-am săturat şi iată că se fac doi ani la anul în care investiţiile sunt minimale. Toate reuşitele sunt conjuncturale, datorită spiritului alb-vişiniu.
Iar al doilea loc unde aş putea investi ar fi Timişoara, care nu are infrastructură. Dorinţa mea e să merg acolo unde m-aș simţi bine, confortabil, cu calitatea şi posibilitatea să dezvolt fotbal. Am o vârstă, au trecut multe evenimente în ultimii 10 ani peste mine şi n-aş mai vrea să fiu captiv la nivel de decizie în fotbal.
Dacă eşti element de decizie într-un club de fotbal de vârf în Liga 1, devii captiv şi n-aş mai putea fi, nu m-ar mai lăsa nervii, nu m-aş mai expune. Sigur, cu certitudine, mai devreme sau mai târziu vor fi lângă una dintre cele două echipe. Probabil la Timişoara, când se va construi infrastructura, în doi, trei ani.
Voi fi acţionar fără drept de decizie, voi ajuta cu ce pot, financiar, cu cunoştinţele, dacă mă vor asculta. Voi fi un plus pentru Timișoara la un anumit moment”, a declarat Marian Iancu, la Sport Total FM.
„O aştept pe Timişoara şi o urmăresc la ce nivel de infrastructură se dezvoltă, iar în funcţie de asta voi hotărî să mă apropii. Atunci, eu am investit în infrastructură ca să jucăm la nivel de Europa, dar acum totul e la pământ. Când voi simţi că lucrările au demarat, voi pune şi eu umărul ca echipa să crească.
Acolo e Pantilimon (n.r. – manager general la Poli Timişoara), jucător pe care l-am promovat, un om foarte serios, foarte serios şi care va ţine în echilibru echipa până când investiţiile vor fi la nivelul optim. Este calitate umană şi nu mi-ar fi greu să pun umărul să mai construim încă o dată un club puternic”, a mai declarat Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER