Mario Camora (35 de ani), căpitanul campioanei României, în extaz după ce a câștigat alături de CFR Cluj un nou trofeu.
CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 2-1, în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, iar Mario Camora a ajuns la 6 titluri câștigate cu formația din Gruia (2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 și 2021 – 2022).
După ce a mai luat un titlu cu CFR Cluj, Mario Camora a dezvăluit ce planuri are cu formația antrenată de Dan Petrescu.
Căpitanul formației din Gruia le-a transmis rivalilor din Liga 1 că își mai dorește un titlu cu CFR Cluj și în sezonul viitor.
„Este o bucurie foarte mare, un titlu meritat. S-a vorbit prea mult după acele două înfrângeri. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Vreau să felicit rivalele. Au făcut meciuri bune. Anul viitor mai vrem un titlu. Jucătorii noi trebuie să înţeleagă acest titlu. Noi am demonstrat încă o dată că putem şi rezolvăm când ajungem la un meci la «cuţit».
După rezultatul de ieri, noi ne-am gândit numai să luăm titlul la noi acasă. Era o oportunitate foarte bună pentru noi, pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla la următorul meci. Echipa a demonstrat o dorință mare, agresivitate, am fost foarte bine organizați, ceea ce nu le place celor de la Craiova.
Vreau să mă bucur de acest titlu. Mâine ne bucurăm, iar apoi venim la muncă pentru că trebuie să demonstrăm serios. S-a auzit la final de meci o bucurie. Când ai o mână pe trofeu, trebuie să o ţii”, a declarat Mario Camora la Digi Sport.
Mario Camora (35 de ani) a ajuns la CFR Cluj în iulie 2011 și mai are contract cu formația din Gruia până în vara anului 2024. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,1 milioane de euro a ajuns la 425 de meciuri la campioana României, 10 goluri și 35 de pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER