Mario Camora (33 de ani) a vorbit la ProSport Live despre reluarea sezonului, după ce starea de urgență impusă de pandemia de coronavirus va fi ridicată.
Președintele României, Klaus Johannis, se pregătește să anuțe prelungirea stării de urgență cu încă o lună. Dacă lucrurile nu vor reveni rapid la normal, există chiar riscul ca sezonul să fie înghețat, iar CFR Cluj să fie declarată din oficiu campioană!
Căpitanul CFR-ului, Mario Camora, are o poziție surprinzătoare, chiar dacă mai toată lumea recunoaște meritele și autoritatea cu care ardelenii s-au impus și în actualul sezon.
Fundașul de origine portugheză a dezvăluit la ProSport Live care sunt argumentele pentru care CFR Cluj merită să fie încununată campioană încă de pe acum
„Eu aș vrea să ne întoarcem și să fim campioni pe teren. Dacă se închide campionatul, noi suntem pe primul loc, nu ai cum să nu ne dai nouă titlul.
Dar eu vreau să câștigăm pe teren, dar, dacă nu, merităm din plin titlul. Avem cel mai bun atac, cea mai bună apărare, am fost primul loc după sezonul regulat, suntem acum pe primul loc, am avut o grămadă de meciuri în acest sezon, nu ai de ce să nu dai titlul CFR-ului”, a spus căpitanul clujenilor la ProSport Live.
Camora s-a plictisit în izolare și abia așteaptă să revină pe teren, deși a ajuns deja la 33 de ani. Fundașul și-a permis chiar și o glumă pe seama pandemiei care a aruncat întreaga lume în haos
”Mi-a crescut părul cam mult de la pandemie. Când am venit aici, aveam la fel podoaba capilară, eram mai tânăr. Am jucat și împotriva lui Nuno Gomes, aveam părul la fel ca al lui”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER