Mario Camora și Adrian Păun, în extaz după ce au câștigat Supercupa României. „Trofeul era important pentru noi!” Se gândesc la play-off. „Vrem al patrulea titlu consecutiv!”
Mario Camora și Adrian Păun sunt în extaz după CFR Cluj – FCSB, scor 0-0 (4-1 d.p.), iar aceștia recunosc că sunt cu gândul la play-off.
CFR Cluj a câștigat a patra Supercupă a României după victoria obținută în fața FCSB-ului, scor 0-0 (4-1 după loviturile de la 11 metri), dar Mario Camora a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor tineri folosiți de Toni Petrea.
Mai mult, Mario Camora și Adrian Păun recunosc că sunt cu gândul la play-off-ul Ligii 1, acolo unde CFR Cluj ocupă locul doi în clasament și le transmit rivalilor că vor să câștige al patrulea titlu consecutiv.
Mario Camora și Adrian Păun, în extaz după ce au câștigat Supercupa României
„Eu zic că echipa a meritat acest trofeu, au avut mai multe ocazii, dar din păcate noi am ratat mult în această seară. Cred că pe teren numai noi am avut ocazii.
(n.r. despre FCSB) Copii, dar cu valoare. Dar e important că noi am vrut să luăm trofeul şi trofeul merge cu noi. Dacă sunt copii sau nu, important pentru noi era trofeul. Şi îl luăm cu noi. Trei ani la rând am luat campionatul, îl vrem şi pe al patrulea, cine e la CFR ştie că aici toată lumea vrea să câştige un trofeu şi trebuie să avem această foame în continuare” , a spus Mario Camora.
Adrian Păun: „În ultimii ani am câștigat foarte multe trofee!”
„Mă bucur că suntem câştigătorii acestei Supercupe şi e normal să mă bucur de acest trofeu, să facem poze, pentru că ne plac trofeele, în ultimii ani am câştigat foarte multe trofee. Am avut foarte multe ocazii şi în prima repriză şi în a doua, mingea nu a vrut să intre. Cel mai important e că am câştigat, nu contează că am câştigat la penalty. Cupa e la noi şi e cel mai important.
De când am venit eu, din 2008, atunci s-a câştigat primul titlu şi de atunci am câştigat cele mai multe trofee din România. Ne dorim să câştigăm în continuare, pentru că ce este mai frumos să te bucuri după un trofeu câştigat?” , a declarat Adrian Păun.