Cornel Dinu îl desființează pe Mario Nicolae. „Un manager cu alură de pustnic credincios nu ajută!” Pe cine propune la conducerea clubului Dinamo
Cornel Dinu, fostul selecționer al echipei naționale a României, îl desființează pe Mario Nicolae, actualul manager al formației Dinamo București.
„Procurorul” a analizat situația din conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”, iar Mario Nicolae nu a scăpat de furia acestuia.
Cornel Dinu crede că decizia oficialilor de la Dinamo de a-l numi manager general al clubului pe Mario Nicolae este una neinspirată, mai ales că acesta este înconjurat de diverse controverse din perioada în care lucra pentru Petrolul Ploiești și U Cluj.
Mario Nicolae, desființat de Cornel Dinu
„Îmi asum, cu orice risc, un singur exemplu. Așezarea unui manager tehnic controversat, ca mai tot ce e pe la noi, cu alură de pustnic credincios, nu ajută. Mai ales că, declarând mai întâi că e greu să aduci jucători de „afară”, neajungându-ne spanielii, în situația în care e Dinamoul, a dus, totuși câțiva… deși mai erau în curtea proprie vreo trei tineri credibili…
are „stranieri”, deocamdată, s-au dovedit chiar străini… de fotbal! Mult mai apropiați de „Ucigă-i toaca!”… În direcția trecutului întru credință, care aduce cu ce-a făcut la Cluj și la Ploiești… și cu exorcismul de la Tanacu dacă va continua să se laude cu sorcove în Săptămâna Mare, avertizez că s-ar putea să nu mai avem parte de sărbători în disputele ce stau să vină”, a transmis Cornel Dinu, conform Fanatik.
Cornel Dinu, propunere pentru conducerea clubului Dinamo
Cornel Dinu este de părere că Nicoale Badea, fostul acționar de la Dinamo, Marin Iuhasz, patronul firmei Delta Glass, și Andrei Gerea, fost politician, sunt potriviți pentru a conduce clubul din „Ștefan cel Mare”.
„În afară de joc marea problemă a Dinamoului este manageriatul financiar și tehnic. Cine ia deciziile? Tocmai pentru că presiunea gloriei trecute este imensă, iar grijile prezentului copleșitoare, la ce reușește și sunt convins că va mai reuși, unic în peisajul românesc, „Programul DDB” obligatoriu are nevoie la conducere de un triumvirat posibil: Nicolae Badea – Marin Iuhasz – Andrei Gerea. „Câini” adevărați, „câini” de amploare, „câini” de-o viață., „câini” pe viață.
Lângă ei trebuie să stea și câțiva membrii marcanți și obiectivi din PCH. Nu contest că și aceștia sunt bine intenționați. Dar una e să vrei să faci bine, și altceva e să te pricepi ca să-ți și reușească în dezbinarea post-dacică omniprezentă în orice formă de organizare ce s-a înfiripat, sau încearcă să se-nfiripe, la noi după 1990”, a mai spus Mister.