Marius Avram a vorbit în premieră despre cel mai delicat moment din carieră: „A fost un șoc pentru toată familia! Ne-am unit foarte mult” | VIDEO EXCLUSIV

Marius Avram a spus adio arbitrajului pe finalul anului trecut, iar bucureșteanul a acordat un interviu special pentru ProSport, în care a vorbit și despre cea mai mare cumpănă din cariera sa.

După ce tatăl său, Vasile Avram (președinte CCA în acea perioadă), a fost arestat în 2011, Marius a recunoscut într-un interviu special pentru ProSport că a trecut prin clipe foarte grele, iar pentru familie a fost un adevărat șoc.

Ultimul meci pe care l-a oficiat Marius Avram a fost Dinamo – CFR Cluj, partidă disputată pe 17 decembrie. Campioana României s-a impus atunci cu 2-0. Avram a decis să renunțe mai devreme decât își planificase, după ce Kyros Vassaras a anunțat oficial înlocuirea sa de pe lista FIFA, alături de Sebastian Colțescu. Grecul din fruntea CCA i-a preferat pe Andrei Chivulete (București) și Marian Barbu (Făgăraș).

Marius Avram a trăit clipe de coșmar după arestarea tatălui său: „A fost un șoc, dar ne-am unit foarte mult!”

„A fost un șoc pentru toată familia, foarte dificil, ne-am unit foarte mult în acea perioadă. Am descoperit forța grupului! Nu am simțit nici un fel de rușine, am continuat să arbitrez, să merg la meciuri. Am fost delegat în continuare, chiar la meciuri tari. Trebuie să-ți golești mintea și să fii profesionist. Niciodată n-am vrut să renunț”, și-a adus aminte Marius Avram, pentru ProSport.

În plus, Marius Avram a subliniat că tatăl său era foarte exigent pe vremea când conducea CCA, retrogradându-și inclusiv fiul, în al treilea eșalon.

„Am trăit cu arbitrajul în casă practic de când m-am născut. Am început activitatea în 1994. Arbitram uneori trei meciuri dimineață și apoi după-amiază. Cât timp a fost președintele CCA, tata mi-a dat niște meciuri foarte grele, zicea că trebuie să demonstrez și, o dată când am greșit, m-a retrogradat la Liga a 3-a. Nu m-a tratat preferențial! El era foarte exigent, îmi zicea că nu-l pot face de râs că a fost arbitru internațional, analiza toate gesturile. Era ca un mentor, mă urmărea de la cele mai mici gesturi, poziționarea la anumite faze, dialogul cu jucătorii.

Mă duceam uneori acasă mândru și el mă aștepta cu pagini întregi de notițe și nu erau de bine, deși eram entuziasmat. Îmi explica gestica, noi pregăteam pașii spre performanță. Fratele meu a făcut parte din echipă la meciurile internaționale. Mi-am asumat discuțiile, criticile”, a mărturisit Marius Avram, pentru ProSport.

VIDEO: Declarațiile lui Marius Avram pentru ProSport

A dus multe meciuri la final, fără probleme. Și meciuri grele. Dacă lista FIFA era formată din 4 nume, Marius Avram tot merita să fie acolo! După Hațegan, Kovacs și Feșnic, el este al patrulea… Să fim serioși”, a declarat Adrian Porumboiu pentru ProSport.

Publicat: 07 01. 2021, 18:00
Actualizat: 07 01. 2021, 20:22