Marius Avram, specialistul ProSport în arbitraj, a dat verdictul în ceea ce privește golul controversat de către Kylian Mbappe în finala Ligii Națiunilor.
Echipa națională a Franței a învins Spania, scor 2-1, în finala Ligii Națiunilor, iar golul victoriei francezilor a fost înscris de Kylian Mbappe.
Deși arbitrul partidei a validat golul după ce a apelat la sistemul VAR, presa din Spania a făcut un scandal de proporții.
Marius Avram a analizat pentru ProSport modul în care Kylian Mbappe a înscris golul de 2-1 pentru Franța, iar acesta este de părere că arbitrul partidei a luat decizia corectă.
„Decizia corectă a fost cea luată pe teren de a acorda golul, deși golul acesta a scindat lumea fotbalului în două categorii: suporterii care nu prea acceptă genul ăsta de decizii și cei implicați în arbitraj, specialiștii, observatorii care cunosc legile jocului și care înțeleg de ce în final acest gol a fost acordat. Atunci când un jucător, fundaș, joacă în mod intenționat mingea se anulează complet poziția de ofsaid anterioară în care se afla jucătorul respectiv, cu condiția ca jucătorul care sa află în ofsaid să nu fie în zona de acțiune a jucătorului respectiv, să nu își atace adversarul în lupta pentru minge, în felul acesta neavând niciun impact direct asupra acțiunii fundașului în momentul în care acesta o joacă.
Dacă Mbappe e la distanță de fundaș și fundașul joacă mingea, atunci ofsaidul se anulează. A apărut această controversă, pentru că e foarte greu să vezi dacă șterge mingea sau nu. Înțeleg și de ce, poate în spiritul jocului, e greu de acceptat o astfel de lege și ca suporter nu îmi convine. Analiza în cabina VAR s-a axat pe acest contact între piciorul fundașului și balon pe traiectoria lui către Mbappe”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER