Marius Avram, reacție dură după ce a fost desființat de Ion Crăciunescu: „Dacă asta este normalitate…”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Marius Avram a reacționat, în direct la ProSport Live, după ce a fost desființat în urmă cu câteva zile de către fostul arbitru Ion Crăciunescu.
După ce a exprimat o opinie diferită cu privire la anularea golului superb marcat de Florinel Coman în CFR Cluj – FCSB, Crăciunescu a dat de pământ cu Avram.
Marius Avram a reacționat după ce a fost desființat de Ion Crăciunescu
Avram a avut o reacție plină de diplomație, dar, cu toate astea, a subliniat faptul că nu i se pare normal modul în care a acționat Crăciunescu.
„Nu, nici măcar nu a fost niciun fel de emoție, pentru că până la urmă nu s-a întâmplat mare lucru. Doar că am descoperit ceva care m-a uimit, și anume că poți fi atacat personal, la nivel de persoană, pentru că ai o părere diferită față de a altcuiva. Dacă asta este normalitatea, de asta am ținut să dau un răspuns, consider că nu este ok să fiu atacat personal pentru că am o părere despre o fază.
Eu nu am fost niciodată conflictual, nu m-am certat cu nimeni, eu, din contră, am un respect deosebit pentru toți oamenii care au activat în arbitraj în special, și în fotbal în general, și nu numai. Nu consider un zero pe niciun arbitru. Am un respect deosebit pentru toți. Nu cred că trebuie să arbitrezi finale ca să nu fi considerat un zero, așa cum se pare că este cazul la alte persoane.
Dar tocmai acesta este motivul pentru care am ținut să răspund. Consider că nu este normal să fii atacat în țara în care trăim acum și în vremurile pe care le trăim acum la nivel de persoană pentru o opinie asupra unei faze. Judecăm faza, fiecare o analizează așa cum o vede el și cu asta basta.
Întotdeauna am spus, și rămân consecvent, că fiecare are dreptul la o părere. Tocmai de aia ne place, pentru că nu este matematică, este interpretabil. Nu îmi face deloc plăcere să răspund la atacuri”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
Ion Crăciunescu l-a atacat din senin pe Marius Avram în urmă cu câteva zile, în timp ce analiza faze din meciul CFR Cluj – FCSB.
„(n.r. A făcut bine că a intervenit la solicitarea lui Găman și s-a uitat Colțescu la imagini și a anulat golul?) Eu zic că da! Atât timp cât deposedarea nu a fost regulamentară, pentru acțiunea piciorului stâng, eu zic că a făcut foarte bine.
Nu mă mai puneți pe mine cu unii de care nu am auzit de ei! Mamă, ce mare arbitru Avram. Mare analist Avram. M-am ascuns după Marius Avram. Puneți-mă după Porumboiu, după Tudor, nu după alții. Nu judec eu părerile lui Avram”, a spus Ion Crăciunescu la DigiSport.
Ce a spus Marius Avram despre fazele controversate de la CFR Cluj – FCSB 1-1
Din punctul meu de vedere, este o fază la care arbitrul VAR nu trebuia să intervină. Este interpretabilă, controlată total de arbitru în teren și atunci eu aș fi dat credit deciziei luată de arbitru de a lăsa jocul să continue. Mai ales ținând cont și de stilul în care Colțescu a arbitrat tot meciul, nesancționând genul acesta de atacuri, un exemplu fiind și faza ce a precedat cornerul în urma căruia CFR Cluj a înscris unde avem ceva similar la Compagno.
De altfel, tot meciul Colțescu a lăsat jocul foarte liber permițând jocul bărbătesc, lucru pe care îl încurajez. Înțeleg și opiniile conform cărora a fost fault, la fel cum le înțeleg și pe cele care spun ca nu a fost. Tocmai din aceste motive ar fi trebuit ca arbitrul VAR sa nu intervină și să rămână decizia luată în teren inițial”, a spus Marius Avram pentru ProSport.