Comisia de Disciplină din cadrul FRF a pornit o anchetă legată de un presupus meci aranjat între UTA Arad și Daco-Getica București, fosta Juventus Colentina, disputat pe 28 septembrie 2019 și încheiat cu scorul de 6-0.
ProSport a aflat că Marius Baciu și reprezentanții clubului bucureștean, care între timp s-a desființat și a rămas doar cu grupele de copii și juniori, au fost chemați la audieri de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Marius Baciu și-a trimis avocatul, el fiind plecat din România.
Acestora li s-au prezentat dovezile pe care Comisia de Disciplină le-a adunat legat de meciul dintre UTA și Daco-Getica, scor 6-0. Conform surselor ProSport din cadrul FRF, jucătorii de fotbal Stoica Alin Cristian (33 de ani) și Voineag Andrei Vlăduț (27 de ani), foști la Daco-Getica, au fost citați și ei de Comisia de Disciplină în calitate de pârâți. Cei doi vor trebui să se prezinte la sediul FRF pe 26 aprilie 2021 pentru a explica ce s-a întâmplat la meciul mai sus menționat. Aceștia sunt suspecți că au știut despre blat, însă o decizie finală va fi dată după ancheta FRF.
Fundașul central Alin Stoica a fost schimbat la pauza meciului UTA – Daco-Getica, la scorul de 2-0, după ce s-a poziționat greșit la ambele goluri ale ardelenilor. După acea partidă, Alin Stoica n-a mai jucat pentru bucureșteni până când echipa s-a desființat.
De partea cealaltă, cel de-al doilea jucător convocat de Comisia de Disciplină, Andrei Voineag, a fost integralist. Acesta a mai jucat 3 meciuri pentru Daco-Getica, apoi echipa s-a retras din campionat. În ultima partidă disputată, Voineag a fost integralist într-un Ripensia Timișoara – Daco Getica 7-2, un alt meci care a atras atenția specialiștilor de la Departamentul de Integritate al FRF.
ProSport a discutat pe această temă cu Marius Baciu, antrenorul din acel moment al celor de la Daco-Getica. Liber de contract în prezent, Baciu a preferat să nu dea prea multe amănunte, însă a recunoscut că e vorba despre un caz în care au fost implicați jucătorii fără știrea staff-ului tehnic.
„Nu am ce să spun prea multe acum, e o discuție în curs. Voi mai merge la FRF. E vorba despre un meci suspect, nu de mai multe. Nu contează ce meci era, nu pot să vorbesc. Sunt niște jucători cu niște probleme, cam asta e situația. La momentul oportun se va discuta. Acum nu pot să vorbesc mai multe. Acum a fost primul termen, s-ar putea să mai fiu chemat.
Nu au cum să ascundă lucrurile astea. Eu și restul staff-ului nu avem nicio treabă. Așa cum au fost, totuși au fost jucătorii mei. Ceva s-a întâmplat acolo, ei trebuie să-și justifice nevinovăția. Dacă sunt vinovați, să fie sănătoși! Vom discuta mai multe când va fi cazul, dar acum nu e normal”, a declarat Marius Baciu pentru ProSport.
Cu aproape un an înaintea acestui meci dintre UTA și Daco-Getica, Alin Stoica era subiectul unei investigații incredibile. Colegii de la GSP au publicat la 19 noiembrie 2018 o anchetă prin care au demonstrat că în 2016 Alin Stoica a trucat meciuri amicale în Cipru deghizat în arbitru. Acesta recrutase și alți arbitri din Liga 4 cărora le dădea 500 de euro. De altfel, și Alin Stoica a recunoscut că a participat la meciuri aranjate fiind deghizat în arbitru din nevoia disperată de bani pentru tratamentul tatălui său, bolnav de cancer!
FRF nu a deschis niciun dosar la momentul respectiv, deși dovezile erau foarte clare, iar Alin Stoica și-a putut continua liniștit cariera de fotbalist. Fundașul central avea să semneze mai întâi cu Progresul 2005, în Liga 4, apoi în august 2019 a fost adus de Marius Baciu la Daco-Getica, în Liga 2.
În prezent, atât Andrei Voineag, cât și Alin Stoica sunt liberi de contract. Din informațiile noastre, Alin Stoica are propria academie de copii și juniori care se numește AFC Academia AAASport și e în județul Giurgiu.
ProSport a stat de vorbă și cu Alin Stoica, însă acesta susține că n-a primit citația din partea FRF.
„Mie nu mi-a venit nicio citație de la FRF. Habar n-am despre ce e vorba. Nu știu nimic. Mă voi prezenta la FRF dacă voi primi citația. Eu am ieșit accidentat la pauza acelui meci. N-am mai jucat pentru că s-a desființat clubul. Eu mă dusesem la ei după ce jucasem la Liga 4. Eu nu mai voiam să joc fotbal atunci când eram la Liga 4. Știu că au fost discuții după meciul cu UTA, dar habar n-am. Nu știu! O să mă duc la FRF să văd despre ce e vorba. Eu habar n-am, dacă o fi fost ceva acolo…
Sunt privit altfel și din cauza trecutului. Eu la Daco Getica n-am semnat nimic, e posibil să-mi fi făcut contract de amator. M-a întrebat atunci dacă mai vreau să joc, dar le-am zis că nu mă mai interesează să joc. Cred că înainte de meciul cu UTA mai jucasem câteva minute cu Reșița și ASU Poli Timișoara. Oricum nu prea jucam pentru că nu eram pregătit fizic, aveam câteva kilograme în plus. Nu mai știu înainte de ce meci am fost întrebat dacă vreau să joc, că ei nu aveau cu cine să joace, dar nu puteam să stau în picioare și n-am jucat”, a declarat Alin Stoica pentru ProSport.
Deși au trecut câțiva ani de la momentul prezentat de GSP, Alin Stoica a rememorat pentru ProSport clipele din Cipru când s-a deghizat în arbitru pentru rețeaua internațională de meciuri trucate: „Eu n-am jucat la pariuri, chiar dacă am fost implicat în treaba aia cu arbitrii în Cipru. La momentul acela am fost constrâns să fac acele lucruri, nu sunt mândru de ce am făcut atunci. Poate dacă dau timpul înapoi n-aș mai face asta, dar dacă aș fi în aceeași situație… Aș fi făcut orice atunci. Sincer, nu mă interesează cum a văzut-o lumea pentru că eu știu foarte bine scopul, n-a contat părerea nimănui. Nu sunt mândru de acest lucru, dar în viață nu prea e mereu cum vrei tu”.
Sursa VIDEO: Facebook UTA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER