Fost asistent FIFA și actualmente instructor UEFA pentru asistenți, Marius Beudeanu e favorit pentru preluarea funcției de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Șeful FRF, Răzvan Burleanu, vrea să îl dea afară, la finalul campionatului în curs, pe actualul președinte al CCA, Alexandru Deaconu, și are două variante de înlocuire.
Prima ar fi Beudeanu, care este în acest moment colaborator al unei emisiuni la Radio Sport Total FM și care a fost scos din corpul de observatori de Ion Crăciunescu și neprimit înapoi de Deaconu.
A doua variantă este Cornel Sorescu, însă acesta are șanse minime să devină șef al arbitrilor din România pentru că încalcă două criterii esențiale pentru această funcție: are fiul arbitru la futsal, iar arbitrii de aici se subordonează tot CCA, și, ce e mai important, nu a fost arbitru FIFA. Pentru a-l instala pe Sorescu în funcția de președinte al CCA, Burleanu trebuie să schimbe regulamentele în vigoare, iar pentru asta trebuie să obțină acordul Comitetului Executiv al FRF. În plus, schimbând regulamentele special pentru instalarea lui Sorescu, există și riscul declanșării unui scandal imens în arbitrajul românesc.
Varianta surpriză din Israel
În ambele cazuri – Beudeanu sau Sorescu președinte al CCA – numărul doi al acestei Comisii ar putea fi un arbitru încă în activitate, dar nu din România. Numele lui este Dan Ucenic și este un asistent apreciat în prima divizie din Israel, el având dublă cetățenie, română și israeliană. De unde până unde la CCA? Ucenic este un apropiat al lui Burleanu, pe care l-a consiliat, susținut și îndrumat la alegerile de la FRF, el dorind acum să se întoarcă în România, dar nu ca arbitru, ci ca oficial al CCA!
Ucenic i-a schițat lui Burleanu noua organigramă a CCA, fără Vassaras și Deaconu, iar aceasta va cuprinde mai puține nume decât actuala și, implicit, o sumă mai mică pentru salarii, undeva la 16.000 de euro lunar, față de peste 24.000, cât se consumă în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER