Marius Bilașco a reacționat după refuzul celor de la FC Botoșani de a amâna meciul cu CFR Cluj. Conducerea clujeană este în continuare dezamăgită că nu a obținut mult dorita amânare a partidei cu moldovenii, pentru a putea pregăti duelul decisiv de joi, din Europa League, cu Celtic Glasgow.
Șeful departamentului de scouting al CFR-ului a dezvăluit că oficialii celor de la FC Botoșani au refuzat categoric o astfel de discuție.
”Am jucat foarte, foarte multe meciuri, aproape un campionat întreg şi de-abia suntem la jumate. Dar colegii noştri de competiţie nu au înţeles că fac un serviciu României. Şi aşa suntem cu fotbalul unde suntem, o să cădem şi în Liga Naţiunilor, nu o să mai avem nicio şansă la Europa. Dezamăgire mare, nu aveau niciun motiv. Ba mai mult, au jucat şi ei la Craiova, aveau o deplasare lungă… practic nu ne făceau nouă un mare serviciu, ci mai mult făceau un serviciu României. Suntem singura echipă care putem să mai aducem puncte şi care putem să mai facem ceva în Europa” a declarat Bilașco la Telekom Sport.
Mai mult, oficialul nu a ezitat să îl atace pe Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani.
„Avem jucători la care avem discuţii, putem să îi vindem şi să luăm bani, să venim din nou către celelalte echipe care au jucători interesanţi în campionatul nostru şi să cumpărăm. Practic este un circuit. E dureros. Sunt foarte multe semne de întrebare pe care ni le punem. Eu mi-aş dori ca Croitoru să ajungă la un moment dat într-o competiţie europeană, să vadă ce înseamnă acest program şi să vadă că partenerii de competiţie nu îl înţeleg pe el”, a mai punctat acesta.
CFR Cluj are nevoie să obțină un punct în partida de joi, din grupele Europa League, cu Celtic Glasgow, pentru a se califica în următoarea fază a competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER