Marius Briceag, “găselniţa” lui Gigi Becali, pus la zid de Ilie Dumitrescu! Mister a explicat cum a distrus-o pe FCSB la Voluntari
Ilie Dumitrescu a comentat înfrângerea echipei lui Toni Petrea de la Voluntari. Analistul tv crede că unul dintre fotbaliști aduși de Gigi Becali la echipă a greșit flgrant.
Ilie Dumitrescu, ironic cu antrenorul Toni Petrea
„Mailat pleacă printre fundașii centrali, Briceag în loc să strângă cu adversarul, el iese, nu știu ce vrea să facă. Îl are în față, dar el merge în direcție opusă. E o fază foarte simplă ca fundaș, greșeală mare de tot a lui Briceag. E inacceptabil să faci o astfel de greșeală la nivelul ăsta”, a comentat fostul internațional.
„Majoritatea jucătorilor importanți au fost la echipele naționale: Buș, Coman, Man, Olaru, Moruțan, Vlad. Au fost foarte puțini jucători la antrenamente. Adrian Petre nu a fost introdus din rațiuni tactice, nu avea pe cine să mai scoată Petrea ca să intre Petre”, a ironizat alegerile lui Toni Petrea fostul jucător al Stelei și al echipei naționale.
Formaţia FCSB a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a treia a Ligii I. Golurile ilfovenilor au fost marcate de Mailat ’29 şi Ricardinho ’64. Pentru FCSB a înscris Man, în minutul 86.