Marius Constantin (36 de ani) a marcat în proprie poartă chiar în meciul 400 jucat în Liga 1. Universitatea Craiova a fost condusă de Academica Clinceni, după autogolul fundașului, care poate arunca în aer finalul de sezon al oltenilor. În cele din urmă, oltenii au pierdut cu 1-0 cu echipa lui Ilie Poenaru.
Universitatea Craiova a mers la Călărași, pentru partida cu Academica Clinceni, după seria excelentă din ultima vreme. Oltenii au câștigat pe terenul lui CFR Cluj, ca apoi să dea lovitura cu FCSB, iar echipa lui Marinos Ouzounidis anunța revenirea în lupta pentru titlu.
În așteptarea derby-ului dintre FCSB și CFR Cluj, oltenii aveau mare nevoie de victorie cu singura echipă fără succes în play-off.
După o primă repriză în care gazdele au avut un gol anulat pe motiv de offside, Academica Clinceni a deschis scorul cu ajutorul lui Marius Constantin.
Fostul rapidist, ajuns la meciul 400 în Liga 1, a pus nefericit piciorul la o minge centrată de Adi Popa, spre linia de 6 metri, iar aceasta a intrat în poartă. (Min 54 – VIDEO AICI).
Imediat după ce a realizat ce a făcut, Marius Constantin și-a pus cu disperare mâinile pe cap.
Dacă ar fi câștigat la Academica, Craiova ar fi urcat peste FCSB în clasament. Pentru olteni urmează meciul cu Sepsi, un adversar tare din play-off.
Academica Clinceni – Universitatea Craiova 1-0. ECHIPELE DE START:
Clinceni: G. Ureche – Fl. Achim, Bilali, Patriche Nichita, M. Dobrescu – Cebotaru, Cascini – Ad. Popa, R. Rusescu, A. Cordea – Chunchucov Rezerve: Oc. Vâlceanu – F. Gardoș, Pashov, Chandarov, Jutric, Ventura, P. Pîrvulescu, Longher, Jerdea Antrenor: Ilie Poenaru
CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Șt. Vlădoiu, M. Constantin, Acka, N. Bancu – Ov. Bic, Nistor – I. Mitran, Cicâldău, A. Ivan – I. Mamut Rezerve: I. Popescu – Bălașa, Mateiu, Căpățînă, Baiaram, Fedele, Cîmpanu, Ofosu, Al. Tudorie Antrenor: Marinos Ouzounidis
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER