Marius Croitoru, bulversat de Dinamo: „Va fi o necunoscută și o mare problemă!” Ce spune despre o victorie în „Ștefan cel Mare”

Marius Croitoru, bulversat înaintea meciului cu Dinamo
Vezi galeria foto - 9 poze

Liga 1 revine în prim-plan, după două meciuri ale naționalei. FC Botoșani va merge la București, pentru meciul cu Dinamo, programat vineri, de la 21:00. Marius Croitoru a declarat înaintea partidei că ar fi preferat ca întâlnirea cu Cosmin Contra să fie înaintea pauzei competiționale.

Dinamo a trecut de la calvarul din sezonul trecut la un adevărat festival al transferurilor. Seria spaniolilor aduși de Cosmin Contra este aproape de a fi completată de o mutare neașteptată: Adi Petre ar putea ajunge la Dinamo, după ce a ieșit din grațiile lui Gigi Becali.

Marius Croitoru, bulversat de Dinamo! Ce spune despre o victorie în „Ștefan cel Mare”

Forța emanată, cel puțin la nivel de imagine, de către Dinamo a fost dezvăluită pe deplin și de încercarea de a-l aduce pe Costel Pantilimon. Cu toate acestea, Marius Croitoru este convins că o victorie nu ar fi o surpriză:

„Sincer, da. La modul în care au arătat cu Chindia, bineînțeles, nu numai eu, multe echipe ar fi dorit să întâlnească Dinamo atunci. Ținând cont de tot ce s-a întâmplat la Dinamo acum, datele problemei s-au schimbat mult.

În primul rand exista această necunoscută a jucătorilor care au venit. Sigur, individual au valoare, pentru că nu e ușor să joci în Primera sau Segunda. Probabil Cosmin îi cunoaște foarte bine și de aceea a mizat pe serviciile lor și pentru noi vă fi o necunoscută și o mare problemă din punctul acesta de vedere.

Dar probabil și plusul acesta are un minus, pentru că nu au avut timp să-și închege anumite relații de joc. Speram că jucătorii mei să fie într-o formă bună și să câștigam. Botoșaniul este o echipă valoroasă.

De ce să fie o surpriză? Botoșaniul, dacă ar căștiga, nu ar fi nicio surpriză pentru nimeni. Am strâns date despre fiecare jucător în parte (n.r. – de la Dinamo), dar că relații de joc este foarte greu de spus acum ceea ce vor face. Valoare individuală au, clar.”, a declarat Marius Croitoru înaintea meciului cu Dinamo.

George Cîmpanu, Denis Haruț și Andrei Chindriș, vedetele Botoșaniului

Marius Croitoru se declară mândru de jucătorii lui care au participat la meciurile naționalei de tineret, dar are și un motiv de îngrijorare:

„Sunt obligat să-i iau în calcul, pentru că alții eu nu am. Problema mare este la Haruț, că a jucat două meciuri în patru zile, urmează al treilea în șase zile, este foarte greu, dar cred foarte mult în puterea lui de concentrare pentru că oboseala fizică nu prea există din punctul meu de vedere.

Există numai oboseală de la cap și atunci, dacă el sta bine sus, la mansardă, înseamnă că fizicul nu are cum să nu răspundă la fel. Tot Botoșaniul ar trebui să fie mândru de acești copii.

Avem în istorie trei jucători la echipa națională de tineret, doi titulari și un jucător care a intrat pe parcurs. Au reușit să și marcheze, unul a centrat, altul a marcat. Pentru noi, Botoșaniul, ar trebui să fie un motiv de mândrie acest lucru”, a mai declarat Croitoru.

Cosmin Contra, impresionat de FC Botoșani

„Urmează un meci important, întâlnim o echipă cu un fotbal total, o echipă care joacă în Europa League, o echipă care e favorită pentru acest meci.

Mie îmi place foarte mult această echipă, la fiecare meci pe care îl urmăresc, îmi place din ce în ce mai mult FC Botoşani. Merită toate felicitările Croitoru pentru felul în care arată echipa.

Jucăm pe Dinamo, ne întoarcem acasă şi încercăm să arătăm mai bine, atât fizic, cât şi din punct de vedere tactic. Sperăm să ne ridicăm la nivelul celor de la FC Botoşani” , a spus Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo București, înaintea meciului cu Botoșani.

Valeriu Iftime, încrezător: „Sunt convins că suntem mai buni decât Dinamo!”

Finanțatorul formației moldave susține că este conștient de faptul că bucureștenii s-au întărit odată cu venirea investitorilor spanioli, însă este încrezător că Botoșani o poate învinge pe Dinamo.

„E un meci important în campionat. Cel mai important în momentul ăsta. Dinamo este o echipa care emite pretenții, face schimbări.

Nu cred că sunt atât de organizați ca să nu îi putem bate. Dinamo poate deveni o echipa puternică, dar astăzi nu mă duc cu o frică așa mare în «Ștefan cel Mare». Eu sunt convins că suntem mai buni decât ei, astăzi.

Orice club mare poate oricând să renască și să facă ceva spectaculos. Nu știu ce va fi mai departe, dar am încredere că putem bate Dinamo acum.

Și noi avem jucători trecuți pe la diverse cluburi, care au confirmat mult. Depinde de atmosferă. Ăștia care au jucat la echipe bune, trebuie ajutați să devină utili echipei. Nu e ușor, sunt convins că Contra știe ce are de făcut, e un antrenor cu experiență.

Aș vrea că Dinamo să ajungă în play-off. Cine nu ar vrea să vadă un FCSB – Dinamo cu stadionul plin? Este o echipa care poate emite pretențîi, care are dreptul istoric de a fi în primele echipe din România. E un mare accident ce s-a întâmplat cu ei în ultimii ani, să dea Dumnezeu să își ducă proiectul la bun sfârșit, dar eu deocamdată vreau să îi bat”, a declarat Valeriu Iftime pentru PRO X.

Dinamo – FC Botoșani se joacă vineri, de la 21:00, și va fi reflectat în format LIVE TEXT pe ProSport.ro

Publicat: 10 09. 2020, 17:35
Actualizat: 10 09. 2020, 17:37