Denis Haruț este jucătorul FCSB, iar transferul anunțat de Gigi Becali a reîncălzit schimbul de replici dintre Mihai Stoica și Marius Croitoru. Cei doi s-au contrat pe tema postului ideal al fundașului, imediat după ce primele negocieri au căzut.
Telenovela Denis Haruț s-a încheiat cu transferul fundașului de la Botoșani la FCSB. Mutarea a fost anunțată de Gigi Becali într-o declarație acordată ProSport.
Mai mult, omul de afaceri din Pipera a dezvăluit și suma de transfer, dar și postul pe care va juca noul jucător al lui Toni Petrea.
Imediat după ce episodul 1 al negocierilor pentru Denis Haruț s-a terminat cu revenirea fundașului sub comanda lui Marius Croitoru, Mihai Stoica l-a ironizat pe antrenorul Botoșaniului:
„Nu mi-am format o părere bine argumentată despre fundașul dreapta Haruț pentru că n-ajungea să centreze decât foarte rar din cauza tacticii lui Croitoru, mult diferită de cea a noastră”, a spus managerul FCSB.
Marius Croitoru i-a oferit o replică, după episodul 2, încheiat cu finalizarea negocierilor și transferul definitiv al jucătorului la FCSB.
„Eu cred că l-au studiat atent. Domnul MM Stoica este cel mai bun din România, cunoaşte foarte mult fotbal. Dacă s-au oprit la el şi îl vor ca fundaş central, înseamnă că au motive şi ştiu de ce l-au ales.
Mihai Stoica este incredibil de dotat din punct de vedere fotbalistic şi ştie de ce l-au vrut. Nu stau să îl contrazic, eu îl apreciez extrem de mult şi părerea mea este că este unul dintre cel mai bine pregătiţi oameni din fotbalul românesc” a mai spus Marius Croitoru pentru TelekomSport.
Antrenorul a explicat și motivul pentru care nu l-a mai folosit pe Haruț în ultimul meci, deși acesta era anunțat titular:
„Nu-mi permit lucrul ăsta să risc. Am aflat înainte de meci, nu avea nicio problemă medicală. Eu am hotărât să nu-l mai bag. Nu s-a schimbat absolut nimic, au intrat doi jucători care au evoluat foarte bine.
Repet, nu puteam să-mi permit luxul de a mă juca până la urmă cu viitorul unui fotbalist, doar pentru că îmi doream eu să joace. Am discutat cu el şi i-am explicat că există posibilitatea mare să se rezolve transferul său şi că nu vreau să-l bag, asta a fost tot”, a mai spus Croitoru.
În apărarea tehnicianului a sărit și Valeriu Iftime, care a apelat la un proverb pentru a închide discuția: „Acum știți cum e cu strugurii acri. Dacă nu a pus mâna pe el, acum deja e slab. Dacă îl lua, era cel mai bun dintre români”, a spus patronul Botoșaniului.
L-am adus și va juca fundaș central. Poate juca și în dreapta, dar băiatul mi-a transmis că în centru se simte cel mai bine Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER