FC Botoșani se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, după 9 meciuri jucate în sezonul 2021 – 2022, iar Marius Croitoru a dezvăluit că performanța moldovenilor se datorează programului spartan pe care îl au jucătorii săi.
Antrenorul în vârstă de 40 de ani care a anunțat că vrea să plece de la FC Botoșani în vară a dezvăluit secretul succesului formației finanțate de către Valeriu Iftime din sezonul 2021 – 2022.
Acesta recunoaște că nu se aștepta ca FC Botoșani să înceapă atât de bine sezonul 2021 – 2022 din Liga 1 și este de părere că tot meritul este al fotbaliștilor săi.
Mai mult, Marius Croitoru a dezvăluit că este un antrenor foarte exigent și își ține jucătorii câte două ore pe terenul de antrenament deoarece „cu puțin timp nu poți ajunge la un nivel la care să faci performanță”.
„Aşa cum putem bate pe oricine, la fel şi putem pierde cu oricine, dar îmi doresc să prelungim această perioadă bună. Nu ne aşteptam la un start aşa bun, cred că nici cel mai optimist suporter nu se gândea că după 9 etape vom fi aici. În primul rând e meritul jucătorilor, eu am avut câteva idei care fără talentul or şi fără munca lor era egal cu zero. Meritul e al băieţilor că s-a ajuns să se vorbească frumos de ei la superlativ, lumea să se uite la Botoşani!
Sunt un antrenor exigent, sunt un antrenor care stau foarte mult pe teren, minim 2 ore pentru că aşa consider, că cu puţin timp nu poţi ajunge la un nivel la care să faci performanţă. Playofful ar fi normal pentru o echipă ca Botoşani şi la ce joacă Botoşani. Pentru mine performanţa, le-am spus-o clar, din primul moment din care am venit la Botosani e playofful, pentru ca să fii in primele 6 ale campionatului nu e un lucru la îndemănă oricarei echipe din România”, a spus Marius Croitoru pentru Telekomsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER