Marius Lăcătuș este unul dintre fotbaliștii care l-au impresionat pe Diego Armando Maradona. S-au înfruntat de mai multe ori, prima oară la Mondialul din 1990, găzduit de Italia. „Fiara” a dezvăluit că starul argentinian a început să cânte, când s-au întâlnit în Spania, iar apoi l-a invitat la masă.
Marius Lăcătuș a avut câteva întâlniri „cu scântei” cu legendarul Diego Armando Maradona. Fotbalistul care a câștigat 10 titluri cu Steaua l-a înfruntat pe starul argentinian la Campionatul Mondial din Italia, din anul 1990. În meciul direct, Fiara l-a faultat și a primit cartonașul galben și a ratat partida din „optimi” cu Irlanda de Nord.
„Maradona era unic, în acea perioadă nu erau zece de Maradona, cum se întâmplă acum, când sunt o groază de Messi şi Ronaldo”, a declarat fostul internaţional român
Cei doi s-au întâlnit și în Italia, dar și în Spania. Revederea a fost haioasă. Maradona a început să cânte una dintre melodiile în care Lăcătuș era lăudat de fanii formației Fiorentina, echipa unde a jucat în Serie A.
„Stăteam şi aşteptam să intru la controlul antidoping. El pleca spre autocar şi, în momentul în care m-a văzut, a început să cânte cum o făceau fanii Fiorentinei în momentul în care jucam în Italia. A venit, m-a îmbrăţişat şi m-a invitat la masă la el la hotel”, a declarat Marius Lăcătuş pentru AS.ro.
Diego Armando Maradona a trecut prin momente cumplite în aceste zile. I s-a descoperit un cheag de sânge și a fost operat pe creier. Intervenția a decurs fără probleme, iar acum fostul star se află în refacere.
Marius Lăcătuş are un palmares de invidiat şi cifre uriaşe. A înscris 98 de goluri în 357 de meciuri pentru Steaua. A jucat 83 de partide în echipa națională și a marcat de 13 ori. Cu Steaua a cucerit 10 titluri de campion.
„Cei care îşi doresc să fie în top, să fie numărul 1, să înţeleagă faptul că fără muncă, fără disciplină, nu se poate ajunge acolo!”, a mai spus Lăcătuș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER