Dinamo trece prin momente grele atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Însă, Marius Lăcătuș, fostul mare jucător al Stelei, nu crede că formația din „Ștefan cel Mare” va retrograda.
Clubul Dinamo a fost preluat în vară de investitori spanioli, grup reprezentat de Pablo Cortacero. Dar, ibericii nu au susținut echipa financiar și fanii din DDB sunt cei care ajută formația roș-albă să nu intre în colaps.
Dinamo se află pe locul 14 din Liga 1, cu 27 de puncte obținute după tot atâtea meciuri jucate.
Deși jocul lui Dinamo nu este unul îmbucurător, „Fiara” nu crede că formația din „Ștefan cel Mare” va retrograda, chiar dacă va juca meciurile de baraj pentru menținerea în Liga 1.
Cât despre Gigi Mulțescu, noul antrenor al lui Dinamo, Marius Lăcătuș spune că este un tehnician cu experiență, dar susține că nu depinde doar de el redresarea echipei. „E o situație complicată, având în vedere tot ce se întâmplă acolo, toate problemele care sunt, nu le va fi deloc simplu să iasă din acestă situație. Rămâne de văzut, e un antrenor cu experiență (n.red. – Gigi Mulțescu). Știi cum e, ca în orice sport, nu depinde numai de antrenor. Nu-i va fi nici lui simplu.
Îmi este greu să cred că vor ajunge în situația în care să retrogradeze. Chiar dacă vor ajunge să joace meciurile de baraj cu echipe din Liga 2, nu cred că acele echipe vor putea ajunge în situația în care să câștige un joc de baraj cu Dinamo”, a declarat Marius Lăcătuș, pentru ProSport.
În ultimul meci de campionat, Dinamo a fost învinsă de FC Argeș, cu scorul de 1-2.
Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct, iar locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER