Marius Niculae nu se întoarce la Dinamo: „Pe poziția pe care mi-au propus-o nu se poate!”
Marius Niculae nu se întoarce la Dinamo, chiar dacă și-ar fi dorit mult acest lucru. „Săgeată” este angajat al FRF și s-ar crea un conflict de interese dacă ar fi acceptat oferta din „Ștefan cel Mare”.
Fostul atacant al lui Dinamo a devenit membru al comisie tehnice a FRF pe 1 octombrie, iar funcția pe care dinamoviștii aveau de gând să i-o ofere i-ar fi creat probleme.
Mircea Rednic i-a cerut pe Marius Niculae și Ionel Dănciulescu în staff odată cu venirea la Dinamo, însă doar „Corbu” poate ajunge în „Groapă”.
Marius Niculae nu poate accepta oferta de la Dinamo!
Marius Niculae nu ar fi refuzat oferta celor de la Dinamo, însă nu are de ales. Va trebui ca întoarcerea sa în „Ștefan cel Mare” să mai întârzie. Au trecut șase ani de la ultima partidă a sa în tricoul celor de la Dinamo.
„Am avut o discuție cu cei de la Dinamo, dar în acest moment, pe poziția pe care mi-au propus-o ei, e conflict de interese cu ceea ce fac eu acum la FRF. Așa era propunerea, ca eu să rămân și la FRF și să fiu și la Dinamo.
Dar din nefericire, e conflict de interese. Nici nu am început bine aici activitatea, dar mie nu îmi place să las lucruri neterminate”, a declarat Marius Niculae pentru DigiSport.
Componenţa Comisiei Tehnice a FRF:
Președinte: Mihai Stoichiţă
Vicepreședinți: Lucian Burchel, Aurel Ţicleanu
Membri: Cristian Dulca, Marin Ion, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Dumitru Dumitriu, Ion Geolgău, Mihai Ianovschi, Dumitru Moraru, Florin Bratu, Mirel Rădoi, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Lucian Sănmărtean, Jakab Zoltan.
Membri fără drept de vot: Marius Niculae, Felix Grigore, Vlad Munteanu, Andrei Vochin