Marius Niculae trage un semnal de alarmă: „Va fi foarte greu ca Dinamo să mai evite retrogradarea”

Marius Niculae nu vede cu ochi buni situația de la Dinamo! Fostul internațional român este convins că echipa va ajunge până la urmă în Liga 2, dacă jucătorii vor pleca.

„Săgeată” speră ca Dinamo să poată aduce jucători pentru a evita un dezastru, în condițiile în care vedetele din „Ștefan cel Mare” au plecat deja.

Dinamo a primit interdicție la transferuri, din cauza restanțelor financiare pe care le are la Isma Lopez, fost jucător al formației din „Ștefan cel Mare”.

Marius Niculae o vede pe Dinamo în Liga 2: „Nu cred că va avea vreo șansă!”

Marius Niculae crede că nici Dario Bonetti nu poate să facă minuni, în această situație.

„Să sperăm că acum situaţia la Dinamo se va clarifica, dar până nu se ridică acea interdicţie la transferuri nu cred că Dinamo va avea vreo şansă. Pentru că marea majoritate a jucătorilor vor să plece. Chiar dacă a venit Dario Bonetti, care cunoaşte acest grup şi spiritul lui Dinamo, el a luat ultimele trofee cu Dinamo, îi va fi foarte greu, aproape imposibil, doar cu ceea ce are.

Dacă ne uităm în Liga I, majoritatea echipelor au stabilitate, a venit şi Rapidul, care s-a întărit, şi Craiova, unde este Adrian Mutu. Va fi foarte greu anul acesta, dacă nu fac transferuri, să mai evite retrogradarea, aşa cum s-a întâmplat anul trecut”, a declarat Marius Niculae.

Fostul internațional român le-a reproșat jucătorilor dinamoviști felul în care s-au comportat: „Asta nu e o atitudine profesionistă. Eu îi înţeleg pe jucători, am discutat cu ei în sezonul trecut, le ştiu problemele. Dar ca jucător profesionist trebuie să te antrenezi şi să joci, pentru că asta e meseria ta şi în acelaşi timp să îţi depui memorii să devii jucător liber. Dar meseria eu cred că trebuie să ţi-o faci indiferent de situaţie”.

Publicat: 12 07. 2021, 23:29
Actualizat: 12 07. 2021, 23:30