Marius Șumudică a răbufnit după ultimul scandal din Turcia: „Am fost la notar și l-am dat în judecată pe cel care m-a acuzat că iau comisioane!” + Ce spune despre oferta de la Craiova | EXCLUSIV

Marius Șumudică (48 de ani) a fost implicat într-un scandal la finalul meciului pierdut cu 0-2 cu Fenerbahce. Antrenorul lui Gaziantep a fost acuzat la conferința de presă de către un ziarist că ia comisioane din transferurile de jucători, iar tehnicianul l-a reclamat, marți, în instanță pe jurnalist. Inclusiv pe site-ul clubului Gaziantep a apărut un comunicat de susținere pentru Marius Șumudică din partea conducerii echipei.

Cum l-a pierdut pe Alex Chipciu și ce face cu banii dacă va câștiga procesul de calomnie

„Am vrut să-l aduc pe Chipciu, iar impresarul lui, Dragoș Sârbu, se afla în hotel cu noi. Când să discute concret, a aflat că au fost trimiși la București alți reprezentanți de la club să rezolve și s-a enervat. Că doar el îl reprezenta pe Chipciu. Apoi a apărut acest ziarist care a scris că de fapt eu am o agenție de manageriat și aduc jucători, ca să iau eu comisioane. I-am zis că dacă demonstrează asta, eu mă las de fotbal și nu mai antrenez vreodată. Am fost la notariat și am legalizat actele pentru acțiune, iar banii pe care îi voi câștiga în urma procesului îi voi dona unui orfelinat din Gaziantep”, a dezvăluit Marius Șumudică, pentru Prosport.

Întrebat despre oferta de la Universitatea Craiova, după ce în urma unui comunicat a fost acuzat că s-a autopropus în „Bănie”, antrenorul a adăugat: „Am fost în discuții cu Craiova și nu au vrut să mai plătească și clauza mea de reziliere. Am mesajele cu discuțiile, să nu creadă vreodată cineva că Marius Șumudică se autopropune undeva, că eu sunt foarte respectat în Turcia și am o imagine bună a muncii mele și a staff-ului meu aici”.

Gaziantep ocupă locul 10 în clasamentul primei ligi din Turcia, cu 24 de puncte. Lider este Sivasspor, cu 40 de puncte.

Publicat: 21 01. 2020, 16:33
Actualizat: 21 01. 2020, 16:51