Marius Șumudică a tras o concluzie aspră despre echipa sa, după Rapid – Hermannstadt 1-0.
Rapid București a câștigat trei puncte importante în fața celor de la Hermannstadt, care o aduc pe echipa antrenată de Marius Șumudică pe locul 7 în Superliga, cu 20 de puncte. Totuși, antrenorul gazdelor nu a fost mulțumit de maniera în care a jucat echipa sa și a spus că Rapid nu este pregătită să fie o echipă mare.
Marius Șumudică a spus că nu este mulțumit de maniera în care echipa sa a jucat în meciul cu Hermannstadt și a dat de înțeles că ar fi vrut ca Rapid să marcheze mai multe goluri în fața unei formații aflate într-o formă sportivă precară, așa cum este gruparea pregătită de Marius Măldărășanu. De altfel, „Șumi” a făcut o afirmație care va strâni furia fanilor Rapidului, spunând că echipa pe care o antrenează nu este una mare.
„În timpul meciului ești afectat în anumite momente. Ținând cont că Hermannstadt joacă de mai mult timp împreună, are relații de joc, a jucat fără titulari în Cupă, e clar că s-a văzut azi că nu am avut prospețime. Nu am putut să fim ceea ce trebuie să fim, să mergem peste ei. Am întâlnit o echipă care pasează foarte bine, care nu trebuie să fie pe acest loc în clasament. Au avut și ei ocazii de gol, dar se spune că echipele mari câștigă și când joacă prost. Nu suntem noi o echipă mare. Sâmbătă întâlnim UTA, avem doar patru zile între jocuri. Nu este ușor. La Botoșani a fost un teren foarte greu, am jucat cu primii 1, Cupa e un obiectiv important pentru noi. Sunt trei puncte, asta contează. Avem 20 de puncte în acest moment. Dacă în retur vom face 22-23 de puncte față de cele 20 pe care le-am făcut în tur, cu siguranță vom fi în play-off”, a spus Marius Șumudică, la DigiSport.
În plus, Marius Șumudică a vorbit despre viitorul lui Rapid și s-a declarat mulțumit de faptul că echipa pe care o antrenează nu a mai încasat gol. Mai mult, tehnicianul alb-vișiniilor a spus că obiectivul intermediar este să ducă echipa în play-off.
Îmi pare rău doar de meciul de la Botoșani, unde am pierdut. Dacă reușeam să câștigăm și aveam 23 de puncte, eram unde trebuia să fim. Ne-am apropiat de play-off, vedem ce se va întâmpla. Cel mai îmbucurător este că de patru meciuri nu primim gol. Înseamnă mult acest lucru. Sunt ferm convins că vom mai crește. Suntem un grup, trebuie să ne revenim până sâmbătă și sper să arătăm altfel. Nu mă interesează titlul acum. În momentul de față, Rapid nu este pregătită să fie campioană. Nu arătăm ca niște campioni în acest moment. U Cluj are 30 de puncte, FCSB probabil va câștiga la Botoșani. Deocamdată, obiectivul meu intermediar este să ajung în play-off. În momentul de față nu mă interesează, nu spun că trebuie să luăm titlul. Dacă ajungem în play-off, vreau să fac mai mult decât au făcut antrenorii care au fost înaintea mea la Rapid. Dacă facem mai mult decât în anii trecuți, cu siguranță anul viitor ne batem la campionat.
Noi am plecat cu un handicap mare de tot. Am pierdut și eu niște puncte până am găsit cheia la sistem. Înaintea mea a fost un antrenor care în șase meciuri a făcut cinci puncte. Recuperezi dar e greu. Poate să vrea performanță orice, eu nu pot promite așa ceva, că mă bat la titlu. Promit că vom fi în play-off. Mai departe, vedem. Eu sunt mândru de toți. Christensen a greșit pase, dar a alergat 6.400 de metri în prima repriză. Fiind obosit, nu poți să-ți revii complet. Noi nu suntem cu injecții, altceva, dăm un magneziu, un Supradin. Bănuiesc că sunt echipe care fac vitamine, nu știu ce.
Voi trage de jucători până leșină pe teren. Eu vreau să câștig fiecare meci. Și cu Afumați joc cu primul 11. Vreau să fac șase puncte, jucăm cu primul 11”, a mai Marius Șumudică, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER