„E o situație stranie! O să încerc să câștig în Giulești!”. Marius Șumudică a vorbit despre duelurile pe care le va avea cu Rapid
Marius Șumudică, noul antrenor al campioanei CFR Cluj, a vorbit despre duelurile pe care le va avea cu echipa sa de suflet, Rapid.
Marius Șumudică (50 de ani) a fost instalat pe banca CFR-ului la începutul acestei veri, după ce Edi Iordănescu nu a mai dorit să continue pe banca formației ardelene.
În sezonul recent încheiat, CFR Cluj a reușit să câștige titlul de campioană și Supercupa României.
Marius Șumudică a vorbit despre duelurile pe care le va avea cu Rapid
Tehnicianul susține că se află într-o situație stranie, deoarece va fi adversarul echipei sale de suflet, Rapid. Însă, în același timp, acesta spune că nu se va lăsa dominat de sentimente și va da totul să învingă formația din Giulești.
„E o situație stranie pentru mine… Am mai fost adversar cu Bistrița, cu Vaslui, dar e straniu. Îi am în suflet pe rapidiști, e ceva ce nu pot să neg. E clubul pe care-l iubesc, l-am iubit de mic copil. Profesional, pentru mine există doar CFR Cluj. Mi-aș dori ca Rapidul să devină o echipă puternică și să le pună probleme formațiilor cu care o să ne batem noi pentru primele locuri, mi-ar plăcea să fie așa. Eu o să încerc să câștig și în Giulești, nu există loc de interpretări”, a declarat Marius Șumudică, pentru GSP.
Marius Mitran, despre ce trebuie să schimbe Marius Șumudică la CFR Cluj
Marius Mitran, directorul de comunicare al Ligii Profesioniste de Fotbal și editorialist ProSport, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre schimbarea pe care trebuie să o aducă Marius Șumudică la CFR Cluj.
„Cred că știe (n.r. ce trebuie să schimbe Marius Șumudică la CFR Cluj), cred că are matematica asta în cap, proporțiile la care trebuie să umble pentru ca echipa să fie mai bună.
După părerea mea, trebuie adusă o doză mai mare de curaj. Echipele românești nu sunt lipsite de valoare. Succesul naționalei de tineret la EURO 2019 vine de la încredere, de la curaj. Am atacat Anglia și Croația în permanență. Cred că Șumudică de aceea a fost adus. Cred că încearcă să selecteze jucători pe curaj, pe tupeu”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.