Marius Șumudică amenință că derby-ul din această seară, dintre Craiova și CFR Cluj, ar putea să fie un nou caz „Bricheta”. Pe ce se bazează antrenorul lui Gaziantep
Varianta ideală pentru terminarea campionatului ar fi ca una dintre cele două echipe, Craiova sau CFR Cluj, să învingă în meciul din această seară. În caz de egalitate, situația devine încâlcită și pot exista o mulțime de variante. Marius Șumudică, antrenorul de la Gaziantep, e sigur pe informațiile sale.
La egal, câștigă Craiova la masa verde, susține Șumudică
„Eu am atras atenția și am spus că am informații că, în cazul în care se va decide în seara asta campioana, jocul Astra – Craiova va avea loc după acest final de sezon. Dacă nu, acel meci va fi dat pierdut cu 3-0 în favoarea celor de la Universitatea Craiova. O să vedeți că așa se va întâmpla.
Dacă va fi egal diseară, Craiova va câștiga la „masa verde” acest campionat. Nu am nimic cu Craiova, nici cu CFR, dar nu mi se pare normal să fie un nou caz Bricheta. Se va întâmpla la fel și o să vedeți că am dreptate. Eu am spus de 3 zile lucrul ăsta și o să vedeți”, a declarat Marius Şumudică, la Pro X.
Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida Universitatea Craiova – CFR Cluj, care se va disputa luni seară, de la ora 20:30, în etapa a zecea, ultima a play-off-ului Ligii I. Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Vasile Marinescu. Arbitru de rezervă va fi Radu Petrescu.
Clujenii se află pe primul loc cu 46 de puncte, fiind urmaţi de olteni, care au adunat până acum 44. Ce-i drept, Craiova are un meci mai puţin de disputat, respectiv deplasarea amânată de la Giurgiu, de pe terenul Astrei.