Dumitru Dragomir a dezvăluit motivele din cauza cărora negocierile dintre Gigi Becali și Marius Șumudică au căzut. Fostul președinte al LPF spune că a fost sunat de antrenor chiar în timpul negocierilor cu patronul FCSB.
Marius Șumudică a fost la un pas să semneze cu FCSB, informație prezentată în exclusivitate de ProSport. Gigi Becali l-a chemat la negocieri și chiar l-a anunțat pe tehnician ca viitor antrenor al echipei.
În cele din urmă, patronul FCSB a fost refuzat, iar Dumitru Dragomir dezvăluie posibilele motive ale neînțelegerii. Între timp, FCSB l-a numit Dinu Tudoran, după ce a avut discuții și cu Nicolae Dică.
Dumitru Dragomir este convins că negocierile dintre cele două părți au căzut din cauza datoriei pe care Șumudică a avut-o la patronul FCSB. În plus, antrenorul a fost deranjat că nu își putea aduce propriul staff.
„Șumudică m-a sunat cu o zi înainte să ia decizia în cazul FCSB. Mi-a zis: «Tăticu»… el așa îmi zice, fiindcă e un băiat foarte recunoscător în carieră.
Mi-a cerut părerea. I-am zis: «Du-te la Becali, că nu intră peste tine dacă ai rezultate bune». El mi-a răspuns: «Nu mi-e frică, mă înțeleg eu cu el». Au trecut vreo 8-10 ore, mă sună iar. Nici nu ar trebui să spun așa ceva, dar hai că le spun.
Și-mi zice: «Tăticu, mi-a cerut 10.000 de euro, pe care i-am cerut eu de la el pentru o colegă a neveste-mii, care era bolnavă». Asta l-a deranjat pe Șumudică, care știm cu toții că nu stă rău cu banii. Asta a fost scânteia pentru refuz. A doua scânteie a fost problema cu stafful.
Era aproape 100% dus la FCSB, dar a avut un șoc când a văzut că Becali îi refuză oamenii. Șumudică e un fel de Becali, nu-i sufli prin față, are o personalitate ieșită din comun”, a spus Dumitru Dragomir la Realitatea Sportivă.
El a vrut să vină cu tot staff-ul lui. Asta însemna încă 15.000 de euro. Dar nu e vorba de bani, ci de faptul că nu pot să dau schimb staff-ul. Cum să-i dau afară pe Neubert sau pe Popa (Marius Popa – n.r.)? Păi, lui Neubert i-am zis că-l voi ține toată viață, iar de Popa m-am rugat să vină aici. Nu pot să fac asta! Contractul era făcut. Totul era aranjat, am stabilit detaliile, dar după aceea a trimis și buletinele celor din staff, patru colaboratori. A zis «Gigi, eu dacă nu vin cu staff-ul, atunci nu vin». I-am spus «Bine, tată, să fii sănătos! Nu e nicio supărare». Gigi Becali
El a vrut să vină cu tot staff-ul lui. Asta însemna încă 15.000 de euro. Dar nu e vorba de bani, ci de faptul că nu pot să dau schimb staff-ul. Cum să-i dau afară pe Neubert sau pe Popa (Marius Popa – n.r.)? Păi, lui Neubert i-am zis că-l voi ține toată viață, iar de Popa m-am rugat să vină aici. Nu pot să fac asta!
Contractul era făcut. Totul era aranjat, am stabilit detaliile, dar după aceea a trimis și buletinele celor din staff, patru colaboratori. A zis «Gigi, eu dacă nu vin cu staff-ul, atunci nu vin». I-am spus «Bine, tată, să fii sănătos! Nu e nicio supărare». Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER