Marius Șumudică a fost la un pas să fie întors din drum. Turcii spun că președintele lui Gaziantep a făcut o ultimă încercare de a-l păstra pe antrenor la echipă, dar decizia finală în cazul românului i-a aparținut Guvernatorului orașului.
Gaziantep s-a despărțit de Șumudică, iar antrenorul român a izbucnit în lacrimi la conferința de presă prin care își anunța plecarea. Totul s-a întâmplat chiar înaintea întâlnirii cu Dan Petrescu. Fostul tehnician al lui CFR Cluj a debutat sâmbătă pe banca lui Kayserispor, dar a a pierdut în fața lui Alex Maxim.
Presa din Turcia notează că Mehmet Buyukeksi, președintele lui Gaziantep, a făcut o ultimă încercare de a-l salva pe antrenorul român.
Mehmet Buyukeksi ar fi fost convins să încerce concilierea cu Marius Șumudică, chiar după ultima conferință de presă a acestuia.
Gaziantep Guneș, publicație locală, notează că bașkanul lui Gaziantep, a încercat să îl sensibilizeze pe Davut Gul, guvernatorul orașului Gaziantep, dar fără succes. Acesta a și luat decizia finală.
„Eu nu am vrut ca tu să pleci. A fost o decizie a oraşului. Totuşi, o să fac tot ce pot. Aşteaptă o veste de la mine până dimineața”, i-ar fi transmis Mehmet Buyukeksi, conform sursei citate.
Scandalul lui Șumudică cu oficialii lui Gaziantep a pornit de la o glumă pe care acesta ar fi făcut-o în legătură cu situația financiară a echipei.
„Îmi pare foarte rău acum. Mă întreb care e casa mea, Gaziantep sau România. Am făcut tot cu inima. Orașul acesta a devenit casa mea. Este inacceptabil că totul s-a încheiat din cauza unei glume. Am avut parte de un adevărat succes.
Îi felicit pe jucători, pe cei din conducere, pe toată lumea. Acum nu mai sunt puternic ca un turc, deoarece voi plânge în fața voastră. Aceste lacrimi vin după o muncă de 18 luni. Încă mă gândesc că mă urc în mașină, după ce mă trezesc, și merg la club.
În regulă, am făcut o greșeală, mi-am prezentat scuzele, n-am insultat pe nimeni. Din nefericire, ne-am despărțit. Nu trebuia să se întâmple, însă așa a fost să fie. Mi-am încheiat misiunea aici, însă rămân cu un gust amar”, a spus Marius Șumudică la plecarea de la Gaziantep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER