Marius Șumudică urmărește scaunul lui Mihai Iosif, dar îl laudă pe acesta: „Mă voi întoarce la Rapid”
Rapid a terminat pe locul 5 prima parte a campionatului, iar Marius Șumudică a recunoscut că nu se aștepta la o astfel de performanță, în condițiile în care giuleștenii abia au revenit în elita fotbalului românesc.
Revenit în Turcia, Șumudică este la curent cu ceea se întâmplă la Rapid și a subliniat din nou că ar mai antrena doar acest club în Liga 1, după experiența nefericită de la CFR Cluj.
Rapid a încheiat turul campionatului pe loc de play-off după ce a reușit să o învingă pe Academica Clinceni cu 3-2, iar gândurile fanilor zboară acum spre cupele europene.
Marius Șumudică, laude pentru Rapid: „Au făcut o muncă extraordinară!”
Cu gândul la o revenire în Giulești, Marius Șumudică a scos în evidență jocul lui Crepulja, dar și faptul că Bălan a fost de multe ori decisiv, chiar dacă atacantul Rapidului nu este un jucător care să te dea pe spate.
De altfel, Adrian Bălan a marcat de două ori împotriva celor de la Clinceni, reușind să egaleze de fiecare dată.
„Vreau să-i felicit pe toți cei de la Rapid. Au făcut o muncă extraordinară! Nu mă așteptam să fie pe locul 5. Au luat jucători cu experiență, am lucrat cu Morais, știu ce poate. Crepulja dă un echilibru extraordinar, chiar dacă nu iese în evidență. Bălan nu este un jucător wow, dar se lipește gol. Rapid este o surpriză plăcută și nu mai este o întâmplare.
Este o candidată la play-off, au șanse reale, jocul le dă speranțe. Este o simbioză între Mihai Iosif și vestiar, iar fotbaliștii joacă cu sufletul. Nimeni n-are ce să-i spună, chiar dacă au mai fost și sincope. A depășit cu mult ceea ce mă așteptam”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Singurul club din România la care voi antrena este Rapid. Și sigur se va întâmpla asta cândva” – Marius Șumudică