Marius Șumudică, mesaj de susținere din Turcia pentru Astra: „Merită mai mult respect Bogdan Andone și jucătorii!” + Sfat important pentru patronul Ioan Niculae | EXCLUSIV

Marius Sumudica suparat dupa finala Cupei Romaniei dintre Astra Giurgiu si FC Voluntari, disputata pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 27 mai 2017.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Calificarea celor de Astra Giurgiu a avut ecou și în Turcia. Marius Șumudică, antrenorul care le-a adus giurgiuvenilor singurul titlu de campioană a Ligii I, în sezonul 2015 – 2016, a trăit cu sufletul la gură meciul dintre Astra și Sepsi, scor 2-2. Contactat de ProSport, actualul antrenor al lui Gaziantep le-a transmis felicitări lui Bogdan Andone & Co.

„Sunt fericit pentru Astra, pentru băieții de acolo cu care am lucrat. Astra merită an de an să fie în play-off. Și Bogdan Andone merită mai mult respect din partea tuturor, face o muncă fantastică cu băieții. I-a calificat în play-off, deși i-au fost luate 3 puncte la TAS, cu salarii neplătite, a făcut 27 de puncte din 30 de când a venit, merită continuitate.

A avut și acea serie lungă de meciuri fără înfrângere. Eu știu ce înseamnă toate astea. Nu e ușor, dar eu mă bucur mult pentru ei. Sunt sigur că va face treabă bună dacă e lăsat”, a declarat Șumudică pentru ProSport.

Multă vreme a fost secundul lui Șumudică

Bogdan Andone (45 de ani) și-a început cariera de antrenor ca secund al lui Șumudică. Rând pe rând, s-a aflat în staff-ul său la Rapid, U Cluj, Al Shaab (Emiratele Arabe Unite), Concordia Chiajna și Astra.

Ca jucător, Bogdan Andone a evoluat pentru Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc (în două rânduri), FC Brașov, Rapid (în două rânduri), Farul (în două rânduri), Oțelul, Ferencvaros, Apollon Limassol, Alki Larnaca și Ermis Aradippou. Ultima dată a jucat la Farul, în sezonul 2009-2010. A câștigat trei trofee în Giulești: titlul, Cupa și Supercupa, între 1998 și 1999.

Ca antrenor principal, Bogdan Andone le-a condus pe FC Voluntari (2011-2012), Olimpia Satu Mare (iulie 2016 – iunie 2017), ASU Politehnica Timișoara (iunie 2017 – martie 2018), Metaloglobus București (iulie – octombrie 2018), Energeticianul (octombrie 2019 – ianuarie 2019) și FCSB (iunie 2019 – august 2019).

Bogdan Andone i-a calificat pe giurgiuveni în play-off, deși echipa are probleme cu salariile. Acest lucru a fost evidențiat și de Gabi Tamaș la finalul meciului de astăzi cu Sepsi. (Detalii AICI)

Publicat: 23 02. 2020, 20:01